Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) şi Ministerul Sănătăţii au căzut de acord asupra unei taxe clawback diferenţiate, una dintre măsurile care are ca scop încurajarea consumului de medicamente generice, fiind asigurat în acest fel accesul la tratamentul cu preţ accesibil.
Potrivit unui comunicat de presă al APMGR remis vineri AGERPRES, aceste măsuri includ introducerea calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamentele ieşite de sub brevet şi echivalentele lor generice şi revizuirea sistemului de stabilire a preţului pentru medicamentele generice.
"Măsurile agreate vor asigura accesul majorităţii populaţiei la tratament cu preţ accesibil, ne vor ajuta să prevenim dispariţia medicamentelor ieftine de pe piaţă şi să asigurăm dezvoltarea industriei farmaceutice locale", a declarat preşedintele APMGR, Dragoş Damian.
Conform celor agreate, Ministerul Sănătăţii va publica săptămâna viitoare în procedură de transparenţă decizională un proiect de modificare a mecanismului de plată a taxei clawback, bazat pe calculul diferenţiat al contribuţiei pentru medicamentele ieşite de sub brevet şi echivalentele lor generice în raport cu medicamentele originale aflate sub protecţia brevetului.
Producătorii de medicamente vor achita prin taxa clawback noile medicamente
În plus, cele două părţi au agreat să finalizeze până la 1 decembrie un nou mod de stabilire a preţurilor la medicamentele generice care să elimine "discriminarea" aplicată medicamentelor generice prin dubla referenţiere a preţului prin compararea concomitentă cu 12 ţări de referinţă şi raportarea constantă la 65% din preţul medicamentului original, chiar şi după expirarea brevetului acestuia din urmă.
Sursa: AGERPRES