Comunicat de presă - Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' despre Update in Immunogenetics & Histocompatibility
Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti, alături de Centrul de Imunogenetică şi Virusologie - Institutul Clinic Fundeni şi Federaţia Europeană de Imunogenetică (EFI) organizează ediţia a IV-a a manifestarii ştiinţifice: "Update in Immunogenetics & Histocompatibility". Evenimentul se va desfăşura în perioada 25 - 27 iunie 2013, la Hotelul Hilton din Bucureşti.
Imunologia transplantului este o specialitate nouă care îşi croieşte drumul între specialităţi, prin frumuseţea abordării noilor tehnologii de biologie moleculară, prin semnificaţia rezultatelor şi impactul acestora asupra deznodământului transplantului.