Noutati

Un medicament utilizat pentru cancerul de san ar putea afecta functia creierului

on . . Accesări: 20156

 

Un studiu de laborator a aratat ca tratamentul cu letrozol pentru cancerul de san poate cauza efecte secundare la nivelul creierului.

Rezultatele studiului, ale carui rezultate au fost publicate in The Journal of Neuroscience, prezinta un model pentru studierea unor serii de reactii adverse ale tratamentelor de reducere a estrogenului asupra sistemului nervos.

Letrozol pentru cancerul de san

Letrozol este un medicament utilizat pentru prevenirea recidivei cancerului de san, ce actioneaza prin interactiunea cu productia de estrogeni. Acest medicament este utilizat in principal pentru a trata cancerul de san. Desi datele din prezent sugereaza ca pana la 30% dintre pacienti prezinta efecte secundare cum ar fi bufeurile si oboseala, cercetarile noi sugereaza ca posibilele complicatii ale acestor medicamente pot fi mult mai grave. Desi au fost raportate efecte secundare, cum ar fi tulburarile de dispozitie si problemele de memorie atat la oameni cat si la animale, se cunosc pana in prezent putine date cu privire la modul in care aceste medicamente anticancerigene influenteaza creierul.

Unele forme de cancer de san sunt stimulate de catre estrogen, ce poate fi sintetizat din testosteron cu ajutorul aromatazei. Letrozol este administrat sub forma de comprimate, fiind un inhibitor de aromataza (AI). Este eficient numai pentru femeile cu aceasta forma de cancer de san care au trecut de menopauza, deoarece acestea nu mai produc estrogen, hormonul fiind astfel adus in organism numai prin intermediul aromatazei.

Letrozol este adesea administrat dupa o interventie chirurgicala pentru cancerul mamar sau pentru a preveni recidiva sau raspandirea cancerului.

Ce a presupus studiul?

In cadrul studiului, cercetatorii au administrat Letrozol unui esantion de animale de laborator (maimute) de sex masculin si feminin. Medicamentul a fost administrat prin hrana timp de 4 saptamani. S-au observat multe dintre aceleasi modificari comportamentale, inclusiv bufeuri si anxietatea, similare simptomelor pe care le resimt femeile care beneficiaza de tratament similar. De asemenea, s-a observat si ca medicamentul a afectat functia neuronilor din hipocamp si memoria spatiala.

Cand li s-a administrat medicamentul maimutelor, acesta a redus functia celulelor creierului intr-o regiune cunoscuta sub numele de hipocamp si a redus performantele la testele de memorie dupa doar 4 saptamani. Cantitatea de medicament administrata a fost calculata pe baza dozei recomandate pentru femei. Au fost alese maimute pentru cercetare datorita organizarii creierului comparabila cu cea a oamenilor si pentru ca prezinta multe asemanari cu oamenii in ceea ce priveste somnul, abilitatile cognitive si profilul de anxietate.

Maimutelor li s-a analizat nivelul cortizolului, hormonul de stres, semnele de anxietate au fost analizate pe baza comportamentului, si s-au analizat la final modificarile structurilor cerebrale. Maimutele din grupul care a beneficiat de letrozol au prezentat o scadere a performantei cognitive cu 5-7%.

De asemenea, cercetarea sugereaza ca hipocampul a sintetizat proprii estrogeni pentru a compensa nivelurile scazute din tesuturile periferice. Efectele adverse asupra creierului si memoriei pot fi astfel exlicate prin cresterea sintezei de estrogen in hipocamp.

Autorii studiului sugereaza ca sunt necesare tratamente pentru a bloca aceasta sinteza crescuta pentru a reduce riscul de recidiva a cancerului si pentru a preveni unele dintre efectele secundare care afecteaza calitatea vietii.

Cancerul de san

Cancerul de san este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer din lume. Cand cancerul de san s-a raspandit in tesutul mamar inconjurator, se numeste cancer de san invaziv. Carcinom in situ inseamna ca nu s-au dezvoltat celulele canceroase dincolo de lobuli. Majoritatea cazurilor se dezvolta la femeile cu varsta peste 50 de ani, dar poate afecta si femeile mai tinere. Cancerul de san se poate dezvolta si la barbati, desi destul de rar.

Simptomul obisnuit este o modificare (o masa) la nivelul sanului, de obicei fara durere. Cu toate acestea, cele mai multe modificari sunt benigne, adica necanceroase. Optiunile de tratament care pot fi luate in considerare includ interventia chirurgicala, chimioterapia, radioterapia si tratamentul hormonal. Adesea se utilizeaza o combinatie de doua sau mai multe dintre aceste tratamente.

Studiul a confirmat ca inhibitorii de aromataza pot suprima, intr-adevar, sinteza estrogenului in tesuturile organismului, dar efectele neasteptate la nivelul creierului pot explica unele dintre efectele adverse si pot oferi o perspectiva asupra unor viitoare terapii mai eficiente si cu mai putine efecte adverse.


Referinte:
(1) Breast cancer drug impairs brain function, link: https://www.eurekalert.org/pub_releases/2018-12/sfn-bcd121818.php
(2) Adverse Effects of Aromatase Inhibition on the Brain and Behavior in a Nonhuman Primate, link: http://www.jneurosci.org/content/39/5/918 

Tags: cancerul de san cancerul mamar letrozol efecte adverse cancer

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!