Noutati farmaceutice

Se va relua producţia de Distonocalm

on .

Producția de Distonocalm ar putea fi reluată în a doua decadă a lunii noiembrie a acestui an. Comisia întrunită la solicitarea Ministrului Sănătății Publice, domnul Eugen Nicolăescu, formată din specialiști ai Agenției Naționale a Medicamentului, ai Ministerului Sănătătții Publice și ai companiei Zentiva SA, a găsit soluțiile potrivite în vederea relansării producției Distonocalm.

Un nou vaccin împotriva cancerului de col uterin

on .

Compania GlaxoSmithKline (GSK) a lansat săptâmâna trecută vaccinul Cervarix împotriva cancerului de col uterin. Acest vaccin a fost lansat în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi este indicat pentru prevenţia leziunilor cervicale precanceroase de grad înalt (neoplazie cervicală intraepiteliană de grad II şi III) şi a cancerului de col uterin determinat de

Un nou tratament antifungic pentru pacienţii aflaţi în stare critică

on .

Compania Pfizer Inc. a anunţat obţinerea din partea Comisiei Europene a autorizării de punere în vânzare a medicamentului Ecalta® (anidulafungin), destinat tratamentului candidozei invazive la pacienţi adulţi fără neutropenie. În Europa, candidoza invazivă este principala cauză de mortalitate generată de infecţiile dobândite în spital, ea având o rată de aproximativ 40%.

O nouă terapie pentru pacienţii infectaţi cu virusul HIV

on .

Compania Pfizer Inc. a anunţat autorizarea produsului Celsentri® (maraviroc) de către Comisia Europeană (CE), ceea ce face ca pacienţii din spaţiul UE infectaţi cu virusul HIV şi aflaţi sub tratament să poată beneficia curând de tratamentul cu primul antagonist al receptorilor CCR5 ce blochează pătrunderea celulelor virusului HIV.

Noi terapii în tratamentul HIV-SIDA

on .

Din octombrie cei afectaţi de HIV-SIDA vor beneficia de un nou tratament - Isentress, produs de compania Merk Sharp & Dhome, produs pentru care Found Drugs Administration a cerut accelerarea înregistrării. El va fi lansat în octombrie, în SUA, iar din 2008 va fi disponibil şi pe piaţa europeană, inclusiv în România. Medicamentul va inhiba o enzimă esenţială în replicarea virală. El va scădea rapid încărcătura virală, crescând numărul celulelor

Roche a obţinut aprobarea pentru tratarea cancerului pulmonar cu Avastin

on .

Producătorul elveţian de medicamente, Roche Holding AG, a obţinut aprobarea autorităţilor europene în vederea utilizării medicamentului Avastin pentru tratamentul anumitor forme de cancer pulmonar. Medicamentul a fost aprobat pentru tratamentul cancerului pulmonar NSCLC (non-small cell lung cancer), formă comună de cancer pulmonar care ucide, în fiecare zi, la nivel

Un nou medicament pentru simptomatologia vasomotorie din menopauză

on .

FDA (US Food and Drug Administration) a aprobat în data de 27 iulie 2007 un spray pentru aplicaţie transdermală care conţine o cantitate dozată de estradiol (EvaMist, fabricat de Vivus, Inc şi comercializat de KV Pharmaceutical C) destinat pentru tratamentul simptomatologiei vasomotorii moderate şi severe din menopauză. “EvaMist este primul

Lansarea unui nou antialgic

on .

Pe data de 30 aprilie 2007 Food and Drug Administration (FDA) a aprobat lansarea pe piaţă a unei noi formule, de 10 mg, de sulfat de morfină cu eliberare prelungită (Kadian, Alpharma, Inc). În prealabil au fost deja aprobate capsulele de 20-, 30-, 50-, 60-, 80-, 100- şi 200 de mg. Conform datelor prezentate de compania producătoare adăugarea, la această listă, a unei noi formule de

Un nou tratament pentru candidoze

on .

Rezultatele tratamentului cu Gynofort, un nou produs pentru tratarea candidozelor, au fost prezentate la a treia ediţie a Congresului Naţional de Ginecologie Endocronologică, desfăşurată la Braşov. Medicamentul Gynofort este cea mai nouă soluţie în tratarea candidozei. Statisticile indică faptul că, la nivel mondial, candidoza vaginală este afecţiunea genitală cu cea mai mare

Undă verde pilulei anticiclu

on .

SUA au aprobat prima pilulă care elimină complet ciclul menstrual. Va fi primul şi singurul contraceptiv oral indicat pentru a fi luat 365 de zile pe an şi care va permite femeilor să-şi controleze ciclul. Luată zilnic, pilula, denumită Lybrel, administrează doze mici de hormoni similari celor furnizaţi de multe medicamente anticoncepţionale pentru a suprima ciclul menstrual.

Noutăţi legislative mai 2007.

on .

Actele normative pe care care le publicăm se referă la: organizarea şi funcţionarea activităţilor de medicină alternativă, complementară şi la noile norme privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor. Legea nr. 118/ 2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/ alternativă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 8 mai 2007 şi

S-a aprobat vaccinul împotriva pandemiei de gripă.

on .

Producătorul elveţian de medicamente-Novartis-a câştigat aprobarea uniunii europene pentru vaccinul său experimental pentru pandemie gripală, Focetria,-afirmă reprezentanţii companiei. Consimţămândul UE înseamnă de fapt că vaccinul poate fi produs împotriva anumitor tulpini ale virusului gripal-posibil şi împotriva virusului gripei aviare H5N1-în eventualitatea în care

O nouă terapie pentru hepatita virală B.

on .

Comunitatea Europeană a aprobat în data de 30 aprilie folosirea tabletelor de telbivudină de 600 mg (Sebivo) pentru tratamentul de primă linie, administrat o dată pe zi, al infecţiilor cronice cu virus hepatitic B. Tratamentul se adresează pentru pacienţii adulţi cu afecţiune hepatică compensată şi cu replicare virală documentată, cu valori persistent 

Ordonanţa de urgenţă 104/2006 modifică un singur articol din Legea Sănătăţii.

on .

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi că este o mare greşeală să se spună că întregul pachet de legi al sănătăţii a fost neconstituţional. El a făcut această apreciere ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, de miercuri, potrivit căreia Legea referitoare la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2006 pentru modificarea alin.(3) al art.190 din Legea

Terapie revoluţionară pentru metastazele în cancerul sân.

on .

Roche România a lansat o nouă terapie de primă intenţie pentru stadiul de metastaze în cazul cancerului de sân, care oferă femeilor şansa de a trăi de două ori mai mult fără progresia bolii, susţin specialiştii. În ceea ce priveşte noul medicament numit Avastin, el este singurul medicament care inhibă creşterea reţelei de vase sânge ce furnizează hrană şi oxigen ţesuturilor

Răspunderea civilă a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice

on .

Publicam mai jos Ordinul MSP nr. 482 / 2007privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XV "Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului  de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Avand in vedere prevederile art. 680 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul

Premieră mondială: un vaccin împotriva cocainei

on .

Pentru prima dată în lume se va administra un vaccin împotriva cocainei. La sfârşitul acestui an, sau cel târziu la începutul lui 2008, medicina ''killer'' a ''zăpezii'' va fi testată şi în Spania, ţara cu cel mai înalt indice de consum al acestui drog din Europa /2 la sută dintre persoanele cu vârsta între 15 şi 64 de ani, comparativ cu 1,1 la sută în restul Bătrânului Continent/. Vaccinul, care va fi

Setul minim de date la nivel de pacient în regim de spitalizare de zi

on .

In Monitorul oficial nr. 228/ 2007 a fost publicat Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 106/ 2007 pentru aprobarea utilizării aplicaţiei de colectare a setului minim de date la nivel de pacient în regim de spitalizare de zi — „SpitalizareZi“. Aplicatia se descarca de pe pagina web a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, www.cnas.ro, sau de pe pagina web a

Norme tehnice privind derularea programelor naţionale de sănătate

on .

Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 570/ 116/ 2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind implementarea, evaluarea şi finanţarea programelor naţionale de sănătate, responsabilităţile în monitorizarea şi controlul acestora, detalierea pe subprograme şi activităţi, indicatorii specifici, precum şi unităţile sanitare

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!