Pacienţilor care nu folosesc corticosteroizi
inhalatori, teofilina oferă un control mai eficient al simptomelor decât
montelukast sau placebo, susţine un raport apărut în numărul din 1 februarie al
revistei American Journal of Respiratory
and Critical Care Medicine. „Teofilina în doză mică este o alternativă bună
în cazul pacienţilor care nu pot sau nu vreau să primească tratament cu
corticosteroizi inhalatori”, a
declarat pentru Reuters Health dr. Robert
A. Wise de la Johns Hopkins Asthma & Allergy Center din Baltimore (Maryland,
SUA).
Dr. Wise şi ceilalţi investigatori de la American Lung Association Asthma Clinical Research Centers au examinat eficacitatea dozelor mici de teofilină şi montelukast la pacienţi astmatici cu simptome prost controlate, aflaţi sau nu pe tratament cu corticosteroizi inhalatori.
Schimbarea globală medie a simptomatologiei de astm, a calităţii vieţii şi a controlului de astm nu a fost diferită la nici unul dintre grupurile tratate faţă de placebo, relatează autorii.
Volumul expirat maxim pe secundă măsurat după administrarea de bronhodilatatoare s-a îmbunătăţit în mod semnificativ la cei aflaţi pe tratament cronic cu teofilină sau montelukast. Capaitatea vitală forţată măsurată înainte şi după administrarea de bronhodilatatoare nu s-a ameliorat în mod semnificativ cu nici unul dintre medicamente.
La pacienţii care nu au folosit corticosteroizi inhalatori, s-a observat o îmbunătăţire semnificativă a simptomatologiei de astm şi o reducere a numărului de episoade de control nesatisfăcător, în timp ce montelukast a produs numai o reducere a evenimentelor astmatice aflată la limita semnificaţiei statistice.
Greţurile şi anxietatea au fost raportate mult mai des la pacienţii aflaţi pe tratament cu teofilină decât la cei care au primit montelukast sau placebo.
„Nu există o conduită terapeutică bine definită la pacienţii care nu pot sau nu vreau să primească tratament cu corticosteroitzi inhalatori”, a precizat dr. Wise. „Totuşi, tratamentul de bază unanim acceptat al astmului este reprezentat de corticosteroizi inhalatori, iar cei mai mulţi autori consideră că pasul următor în tratamentul cronic este reprezentat de asocierea unui agonist beta-adrenergic cu acţiune prelungită. La pacienţii care nu pot să-şi permite sau nu tolerează acest tratament, administrarea dozelor mici de teofilină reprezintă o alternativă terapeutică ieftină şi eficientă, care îmbunătăţeşte funcţia pulmonară şi controlul astmului.”
Am J Respir Crit Care Med 2007;175:235-242,208-209.
Dr. Wise şi ceilalţi investigatori de la American Lung Association Asthma Clinical Research Centers au examinat eficacitatea dozelor mici de teofilină şi montelukast la pacienţi astmatici cu simptome prost controlate, aflaţi sau nu pe tratament cu corticosteroizi inhalatori.
Schimbarea globală medie a simptomatologiei de astm, a calităţii vieţii şi a controlului de astm nu a fost diferită la nici unul dintre grupurile tratate faţă de placebo, relatează autorii.
Volumul expirat maxim pe secundă măsurat după administrarea de bronhodilatatoare s-a îmbunătăţit în mod semnificativ la cei aflaţi pe tratament cronic cu teofilină sau montelukast. Capaitatea vitală forţată măsurată înainte şi după administrarea de bronhodilatatoare nu s-a ameliorat în mod semnificativ cu nici unul dintre medicamente.
La pacienţii care nu au folosit corticosteroizi inhalatori, s-a observat o îmbunătăţire semnificativă a simptomatologiei de astm şi o reducere a numărului de episoade de control nesatisfăcător, în timp ce montelukast a produs numai o reducere a evenimentelor astmatice aflată la limita semnificaţiei statistice.
Greţurile şi anxietatea au fost raportate mult mai des la pacienţii aflaţi pe tratament cu teofilină decât la cei care au primit montelukast sau placebo.
„Nu există o conduită terapeutică bine definită la pacienţii care nu pot sau nu vreau să primească tratament cu corticosteroitzi inhalatori”, a precizat dr. Wise. „Totuşi, tratamentul de bază unanim acceptat al astmului este reprezentat de corticosteroizi inhalatori, iar cei mai mulţi autori consideră că pasul următor în tratamentul cronic este reprezentat de asocierea unui agonist beta-adrenergic cu acţiune prelungită. La pacienţii care nu pot să-şi permite sau nu tolerează acest tratament, administrarea dozelor mici de teofilină reprezintă o alternativă terapeutică ieftină şi eficientă, care îmbunătăţeşte funcţia pulmonară şi controlul astmului.”
Am J Respir Crit Care Med 2007;175:235-242,208-209.
