Răspunderea civilă a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice

on . . Accesări: 3556

Publicam mai jos Ordinul MSP nr. 482 / 2007privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XV "Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului  de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Avand in vedere prevederile art. 680 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare,
  vazand Referatul de aprobare al Secretariatului de Stat pentru Relatia cu Parlamentul si Sindicatele nr. E.N. 2.768/2007,
  in temeiul Hotararii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea si functionarea Ministerului Sanatatii Publice, cu modificarile si completarile ulterioare,
  ministrul sanatatii publice emite prezentul ordin.
 
   Art. 1. - Se aproba Normele metodologice de aplicare a titlului XV "Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma in meniul sanatatii, prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
   Art. 2. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
 
  Ministrul sanatatii publice,
Gheorghe Eugen Nicolaescu
 
  Bucuresti, 14 martie 2007.
  Nr. 482.

ANEXA
 
NORME METODOLOGICE
 
de aplicare a titlului XV "Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
 
CAPITOLUL I
Raspunderea civila a personalului medical
 
   Art. 1. - Eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, care a produs Prejudicii asupra pacientului, atrage raspunderea civila a personalului medical si/sau a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.
   Art. 2. - (1) Personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste competentele, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara.
    (2) Dovada cazurilor in care nu este disponibil personal medical ce are competenta in efectuarea unui act medical se face cu acte ce emana de la reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale si care atesta personalul existent la locul furnizarii actului medical ce a fost generator de prejudicii.
   Art. 3. - (1) Persoanele implicate in actul medical raspund proportional cu gradul de vinovatie al fiecaruia, in cazul producerii unui prejudiciu.
    (2) Stabilirea gradului de vinovatie se face de catre instanta judecatoreasca competenta, potrivit legii.
   Art. 4. - Personalul medical nu este raspunzator pentru daunele si prejudiciile produse in exercitarea profesiunii, in cazurile prevazute de lege.
   Art. 5. - (1) Personalul medical raspunde direct in situatia in care s-a stabilit existenta unui caz de malpraxis.
    (2) Unitatile sanitare publice sau private, in calitate de furnizori de servicii medicale, raspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau tratament, in situatiile prevazute la art. 664 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, in solidar cu personalul medical angajat, pentru prejudiciile produse de acesta.
   Art. 6. - Pentru prejudiciile cauzate in mod direct sau indirect pacientilor, generate de nerespectarea reglementarilor interne ale unitatii sanitare, raspund civil unitatile sanitare publice sau private.
   Art. 7. - Persoanele prevazute la art. 646-648 din Legea nr. 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, raspund potrivit dispozitiilor cuprinse in lege.
 
CAPITOLUL II
Acordul pacientului informat
 
   Art. 8. - (1) Acordul scris al pacientului, necesar potrivit art. 649 din Legea nr. 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuie sa contina in mod obligatoriu cel putin urmatoarele elemente:
   a) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta pacientului;
   b) actul medical la care urmeaza a fi supus;
   c) descrierea, pe scurt, a informatiilor ce i-au fost furnizate de catre medic, medicul dentist, asistentul medical/moasa;
   d) acordul exprimat fara echivoc pentru efectuarea actului medical;
   e) semnatura si data exprimarii acordului.
    (2) Acordul scris constituie anexa la documentatia de evidenta primara.
   Art. 9. - (1) In cazurile in care pacientul este lipsit de discernamant, iar medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa nu pot contacta reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata, datorita situatiei de urgenta, si nu se poate solicita nici autorizarea autoritatii tutelare, deoarece intervalul de timp pana la exprimarea acordului ar pune in pericol, in mod ireversibil, sanatatea si viata pacientului, persoana care a acordat ingrijirea va efectua un raport scris ce va fi pastrat la foaia de observatie a pacientului.
    (2) Raportul prevazut la alin. (1) va cuprinde descrierea imprejurarii in care a fost acordata ingrijirea medicala, cu precizarea elementelor ce atesta situatia de urgenta, precum si a datelor din care sa rezulte lipsa de discernamant a pacientului.
     (3) Raportul prevazut la alin. (1) va cuprinde numele si prenumele persoanei care a acordat asistenta medicala, data si ora la care a fost intocmit, actul medical efectuat in cauza, semnatura persoanei care a efectuat actul medical.
    (4) In situatia in care actul medical a fost efectuat cu participarea mai multor persoane, se vor preciza in raport numele tuturor persoanelor care au efectuat actul in cauza si tipul de manevre medicale efectuate si raportul va fi semnat de toate aceste persoane.
 
CAPITOLUL III
Obligativitatea acordarii asistentei medicale
 
   Art. 10. - (1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa au obligatia sa acorde asistenta medicala unei persoane doar daca au acceptat-o in prealabil ca pacient.
    (2) Criteriile de acceptare ca pacient sunt urmatoarele:
   a) metoda de preventie, diagnostic, tratament la care urmeaza sa fie supusa persoana in cauza sa faca parte din specialitatea/competenta medicului, medicului dentist, asistentului medical/moasei;
   b) persoana in cauza sa faca o solicitare scrisa catre medic, medicul dentist, asistentul medical/moasa de acordare a asistentei medicale, cu exceptia cazurilor in care persoana este lipsita de discernamant sau a situatiilor de urgenta medico-chirurgicala. Solicitarea va fi pastrata in fisa medicala sau, dupa caz, intr-un registru special;
   c) aprecierea medicului, medicului dentist, asistentului medical/moasei ca prin acordarea asistentei medicale nu exista riscul evident de inrautatire a starii de sanatate a persoanei careia i se acorda asistenta medicala. Aprecierea se face dupa un criteriu subiectiv si nu poate constitui circumstanta agravanta in stabilirea cazului de malpraxis.
   Art. 11. - (1) Intreruperea relatiei cu pacientul se face de catre medic, medicul dentist, asistentul medical/moasa in cazurile prevazute de art. 653 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
     (2) In situatia in care medicul doreste intreruperea relatiei cu pacientul, acesta va notifica pacientului dorinta terminarii relatiei, inainte cu minimum 5 zile, pentru ca pacientul sa gaseasca o alternativa, doar in masura in care acest fapt nu pune in pericol starea sanatatii pacientului.
      (3) In vederea realizarii notificarii prevazute la alin. (2), medicul trebuie sa motiveze temeiul refuzului, astfel incat acesta sa nu fie unul arbitrar.
     (4) Notificarea se intocmeste in dublu exemplar, unul fiind transmis pacientului cu minimum 5 zile inaintea terminarii relatiei, iar celalalt exemplar urmand sa ramana la medic. In notificare se va preciza ca terminarea relatiei in momentul notificarii nu pune in pericol viata pacientului.
   Art. 12. - (1) In situatia in care nu exista ghiduri de practica aprobate la nivel national, in specialitatea respectiva, in acordarea asistentei medicale europene, personalul medical are obligatia aplicarii standardelor recunoscute de comunitatea medicala a specialitatii respective.
    (2) In aplicarea prevederilor alin. (1), fiecare furnizor de servicii medicale va respecta standarde europene recunoscute de comunitatea medicala a specialitatii respective, standarde ce vor putea fi actualizate periodic, in functie de dezvoltarea stiintifica medicala.
 
   CAPITOLUL IV
  Asigurarea obligatorie de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale
 
   Art. 13. - (1) Personalul medical incheie asigurare de malpraxis, in conditiile legii.
    (2) O copie de pe asigurare va fi prezentata inainte de incheierea contractului de munca, fiind o conditie obligatorie pentru angajare.
    (3) Asigurarea va fi reinnoita la expirarea perioadei de valabilitate si va fi depusa, in copie, la angajator.
    (4) In situatia in care nu exista contract de munca, copia asigurarii va fi inaintata reprezentantului legal al furnizorului de produse, servicii medicale sau farmaceutice, la care persoana asigurata isi desfasoara activitatea.
 
   CAPITOLUL V
  Procedura de stabilire a cazurilor de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte personae din domeniul asistentei medicale
 
   Art. 14. - Persoanele prejudiciate printr-un act de malpraxis se pot adresa fie Comisiei de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis, denumita in continuare Comisia, fie instantei judecatoresti competente, potrivit legii.
   Art. 15. - (1) In situatia in care are loc sesizarea Comisiei de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis ori a instantei judecatoresti competente de catre persoanele care au acest drept, potrivit legii, Comisia stabileste prin decizie daca a fost sau nu un caz de malpraxis.
    (2) Decizia se comunica persoanelor implicate in termen de 5 zile calendaristice.
   Art. 16. - Decizia Comisiei poate fi contestata de catre asigurator sau partile implicate la instanta judecatoreasca competenta, in termen de 15 zile calendaristice de la data comunicarii acesteia.
   Art. 17. - In situatia in care Comisia a stabilit existenta unei situatii de malpraxis, instanta judecatoreasca competenta poate, la cererea persoanei prejudiciate, sa oblige persoana responsabila la plata despagubirilor.
   Art. 18. - Despagubirile pentru un act de malpraxis se pot stabili pe cale amiabila in cazul in care rezulta cu certitudine raspunderea civila a asiguratului.
   Art. 19. - (1) In situatia in care asiguratul, asiguratorul si persoana prejudiciata nu cad de acord asupra culpei asiguratului, cuantumul si modalitatea de plata a prejudiciului cauzat printr-un act de malpraxis se vor stabili de catre instanta judecatoreasca.
    (2) Prejudiciul se va despagubi de catre asigurator in limita sumei asigurate, in baza hotararii judecatoresti definitive, iar in cazul in care prejudiciul depaseste suma asigurata, partea vatamata poate pretinde autorului prejudiciului plata diferentei pana la recuperarea integrala a acestuia.
   Art. 20. - Despagubirile se stabilesc in raport cu intinderea prejudiciului.
   Art. 21. - Acordarea despagubirilor se poate face fie sub forma unei sume globale, fie prin plati cu caracter viager sau temporar si va tine cont de toate cheltuielile pentru restabilirea sanatatii.
   Art. 22. - In cazul in care, dupa acordarea despagubirilor, se face dovada unor noi prejudicii avand drept cauza acelasi act de malpraxis, se pot acorda de catre instanta judecatoreasca despagubiri suplimentare.
   Art. 23. - In situatia in care s-au acordat prestatii periodice ca forma de reparare a prejudiciului, se poate solicita instantei judecatoresti competente marirea, reducerea cuantumului prestatiilor sau sistarea platii daca au intervenit modificari corespunzatoare ale starii sanatatii persoanei prejudiciate.
   Art. 24. - Despagubirile pot fi majorate de catre instanta in situatia in care partea prejudiciata, ulterior ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care au fost stabilite despagubirile, a fost incadrata intr-un alt grad de handicap, ca urmare a actului de malpraxis, si s-a micsorat pensia de invaliditate.
   Art. 25. - In situatia in care, ca urmare actului de malpraxis, a avut loc pierderea totala sau partiala a capacitatii de munca, instanta de judecata stabileste, in functie de situatie, modalitatea si cuantumul despagubirilor.
   Art. 26. - In cazul in care persoana prejudiciata este un minor, cuantumul despagubirilor va fi stabilit de catre instanta, tinandu-se seama de imprejurarile de fapt, de ingrijirile pe care aceasta trebuie sa le primeasca, de cheltuielile si eforturile suplimentare pe care trebuie sa le faca pentru dobandirea unei calificari adecvate starii de sanatate si alte imprejurari ce vor fi stabilite de instanta.
   Art. 27. - Cuantumul despagubirilor poate fi reexaminat la data cand persoana s-a incadrat in munca.
   Art. 28. - Renuntarea de catre parinte, in numele minorului, la despagubirile cuvenite acestuia nu se poate face decat cu prealabila incuviintare a autoritatii tutelare.
   Art. 29. - Data de la care se platesc despagubirile este aceea a producerii actului de malpraxis.
   Art. 30. - Raporturile dintre asigurat si asigurator sunt stabilite potrivit clauzelor din contractul de asigurare.
   Art. 31. - (1) Despagubirile se platesc si atunci cand persoanele vatamate sau decedate nu au domiciliul ori resedinta in Romania, cu exceptia cetatenilor din Statele Unite ale Americii, Canada si Australia.
   (2) Pentru a putea beneficia de prevederile alin. (1), persoanele vatamate sau succesorii legali ai acestora vor face dovada domiciliului ori resedintei persoanei vatamate la momentul producerii actului cauzator de prejudicii.
 
CAPITOLUL VI
Dispozitii finale
 
   Art. 32. - (1) Comisia intocmeste un raport anual detaliat pe care il prezinta Ministerului Sanatatii Publice pana la data de 1 februarie a anului urmator celui pentru care se intocmeste acest raport.
    (2) Aducerea la cunostinta opiniei publice a raportului prevazut la alin. (1) se face prin publicarea pe site-ul Ministerului Sanatatii Publice in luna martie a fiecarui an pentru anul anterior.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!