Propofol şi etomidat - ambii siguri pentru sedarea în unitatea de urgenţă

on . . Accesări: 5790

Propofolul şi etomidatul sunt două sedative la fel de sigure când se administrează pentru efectuarea intervenţiilor de urgenţă, dar etomidatul este asociat cu o rată mai scăzută a succesului procedurii respective şi cu o probabilitate mai mare de a induce mioclonii, sugerează un studiu recent publicat.
 Cele două medicamente sunt momentan cele mai folosite sedative cu efect ultrascurt pentru efectuarea intervenţiilor de urgenţă. Totuşi, nu a fost clar cum se compară cei doi agenţi din punctul de vedere al eficacităţii, al efectelor adverse şi al duratei de recuperare.
 În trialul prezent, publicat în numărul din ianuarie al revistei Annals of Emergency Medicine, au fost incluse 214 pacienţi randomizaţi la etomidat sau propofol pentru sedare scurtă în vederea efectuării unor proceduri la serviciul de urgenţă.
 Ratele de sedare, hipoxie, detresă respiratorie subclinică, apnee şi evenimente clinice legate de succesul procedurii au fost similare cu cei doi agenţi, notează dr. James R. Miner şi colegii de la Hennepin County Medical Center din Minneapolis, SUA.
 Rata succesului procedurii a fost mai mare cu propofol decât cu etomidat (97,2% vs 88,6%). În timp ce aceste cifre pot însemna o diferenţă adevărată între cele două medicamente, ele pot fi legate şi de amestecarea cazurilor între cele două grupuri.
 Au apărut mioclonii la 20% a pacienţilor trataţi cu etomidat şi numai la 1,8% a pacienţilor care au primit propofol.
 Totuşi, nici una dintre aceste diferenţe nu a cauzat efecte adverse semnificative din punct de vedere clinic şi se pare că ambii agenţi sunt la fel de siguri pentru sedarea înaintea intervenţiilor din unitatea de urgenţă, concluzionează autorii.
 
Ann Emerg Med 2007;49:15-22.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!