Prelevare pentru un transplant de cord, la Spitalul Floreasca
 O operaţie de prelevare pentru un transplant de cord se desfăşoară vineri la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, donatorul fiind un copil de 14 ani, a declarat dr. Victor Zota, coordonator naţional pentru transplant.
O operaţie de prelevare pentru un transplant de cord se desfăşoară vineri la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, donatorul fiind un copil de 14 ani, a declarat dr. Victor Zota, coordonator naţional pentru transplant.
Potrivit acestuia, copilul, care căzuse între etaje, a fost adus din provincie la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Pacientul primitor este un bărbat în vârstă de 45 de ani, care se afla de mult timp pe lista de aşteptare. Intervenţia este realizată de o echipă condusă de dr. Şerban Brădişteanu, realizatorul primului transplant cardiac din România.

 Bărbatul care a intrat luni cu o bombă artizanală în Universitatea Tehnică din Iaşi, Oliver Florin Stan, va fi expertizat psihiatric la Institutul de Medicină Legală.
Bărbatul care a intrat luni cu o bombă artizanală în Universitatea Tehnică din Iaşi, Oliver Florin Stan, va fi expertizat psihiatric la Institutul de Medicină Legală. Societatea Română de Cruce Roşie a organizat vineri în Parcul "Lumea Copiilor", la aniversarea a
Societatea Română de Cruce Roşie a organizat vineri în Parcul "Lumea Copiilor", la aniversarea a  Guvernul britanic a autorizat joi dezbaterea anul viitor în Parlament a unei tehnici de reproducere asistată, în cadrul căreia ADN-ul a trei părinţi este utilizat la crearea unui embrion sănătos, relatează AFP.
Guvernul britanic a autorizat joi dezbaterea anul viitor în Parlament a unei tehnici de reproducere asistată, în cadrul căreia ADN-ul a trei părinţi este utilizat la crearea unui embrion sănătos, relatează AFP. Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, care se află la Podgorica, a precizat că, în prezent, sunt evacuaţi din spitalul muntenegrean pacienţii pentru primul avion care va decola spre România şi care este pregătit pentru Terapie Intensivă.
Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, care se află la Podgorica, a precizat că, în prezent, sunt evacuaţi din spitalul muntenegrean pacienţii pentru primul avion care va decola spre România şi care este pregătit pentru Terapie Intensivă. Eurodeputatul PDL Petru Luhan a fost desemnat marţi seară eurodeputatul anului la categoria sănătate a MEP Awards 2013, într-o ceremonie desfăşurată la Bruxelles.
Eurodeputatul PDL Petru Luhan a fost desemnat marţi seară eurodeputatul anului la categoria sănătate a MEP Awards 2013, într-o ceremonie desfăşurată la Bruxelles. Starea de sănătate a fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela este extrem de critică, iar potrivit fiicei acestuia 'orice se poate întâmpla în orice moment', relatează joi agenţia rusă de presă Ria Novosti.
Starea de sănătate a fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela este extrem de critică, iar potrivit fiicei acestuia 'orice se poate întâmpla în orice moment', relatează joi agenţia rusă de presă Ria Novosti. Conform unui studiu, femeile obeze întâmpină un risc mai ridicat decât femeile cu greutate normală de a naşte copii extrem de prematur, după doar 22 - 27 de săptămâni de sarcină, în condiţiile în care perioada normală de sarcină este de 40 de săptămâni.
Conform unui studiu, femeile obeze întâmpină un risc mai ridicat decât femeile cu greutate normală de a naşte copii extrem de prematur, după doar 22 - 27 de săptămâni de sarcină, în condiţiile în care perioada normală de sarcină este de 40 de săptămâni. O primă intervenţie chirurgicală dintr-un program de operaţii pro bono pe care Reţeaua Regina Maria le are în vedere la Spitalul Euroclinic a fost realizată la un pacient diagnosticat cu craniofaringiom recidivant gigant de 8 centimetri.
O primă intervenţie chirurgicală dintr-un program de operaţii pro bono pe care Reţeaua Regina Maria le are în vedere la Spitalul Euroclinic a fost realizată la un pacient diagnosticat cu craniofaringiom recidivant gigant de 8 centimetri.
 Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire între factorii decidenţi şi specialiştii în domeniul activităţii de transplant, deoarece miercuri, după două ore şi jumătate de dezbateri, nu au fost luate nişte hotărâri.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire între factorii decidenţi şi specialiştii în domeniul activităţii de transplant, deoarece miercuri, după două ore şi jumătate de dezbateri, nu au fost luate nişte hotărâri. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3, că 'nu a existat nicio cerinţă' referitoare la înlăturarea liberalului Eugen Nicolăescu din fruntea Ministerului Sănătăţii.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3, că 'nu a existat nicio cerinţă' referitoare la înlăturarea liberalului Eugen Nicolăescu din fruntea Ministerului Sănătăţii. Institutul pentru Politici Publice (IPP) solicită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să afişeze trimestrial, pe pagina sa de internet, toţi indicatorii incluşi în cadrul formulei privind
Institutul pentru Politici Publice (IPP) solicită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să afişeze trimestrial, pe pagina sa de internet, toţi indicatorii incluşi în cadrul formulei privind  Acum câteva zile, actorul Brad Pitt îşi mărturisea în revista Esquire temerea că suferă de prosopagnosie, boală nu prea frecventă, dar care există totuşi. Ea se manifestă prin dificultatea sau imposibilitatea de a recunoaşte feţele oamenilor, scrie maxisciences.com.
Acum câteva zile, actorul Brad Pitt îşi mărturisea în revista Esquire temerea că suferă de prosopagnosie, boală nu prea frecventă, dar care există totuşi. Ea se manifestă prin dificultatea sau imposibilitatea de a recunoaşte feţele oamenilor, scrie maxisciences.com. Cel mai consumat drog în România este canabisul, a afirmat marţi directorul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), Sorin Oprea, cu prilejul lansării de către instituţia pe care o conduce a unei sinteze privind situaţia drogurilor din România în 2012.
Cel mai consumat drog în România este canabisul, a afirmat marţi directorul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), Sorin Oprea, cu prilejul lansării de către instituţia pe care o conduce a unei sinteze privind situaţia drogurilor din România în 2012. Primarul general Sorin Oprescu s-a întâlnit, vineri, cu membrii Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din Copenhaga (Danemarca) cu care a discutat aspecte legate de sistemele de sănătate şi contribuţia acestora la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, în contextul global al noilor provocări la adresa sănătăţii.
Primarul general Sorin Oprescu s-a întâlnit, vineri, cu membrii Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din Copenhaga (Danemarca) cu care a discutat aspecte legate de sistemele de sănătate şi contribuţia acestora la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, în contextul global al noilor provocări la adresa sănătăţii. Maladia Alzheimer are efecte neaşteptate în Canada: unii vârstnici bilingvi uită, uneori, a doua lor limbă şi, dacă trăiesc într-o regiune dominată de aceasta, devin străini în propria lor ţară, relatează joi France Presse.
Maladia Alzheimer are efecte neaşteptate în Canada: unii vârstnici bilingvi uită, uneori, a doua lor limbă şi, dacă trăiesc într-o regiune dominată de aceasta, devin străini în propria lor ţară, relatează joi France Presse. Neuropatia diabetică
Neuropatia diabetică Premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, a declarat luni că îşi doreşte o reformă în Sănătate, menţionând că situaţia din acest domeniu "este una proastă".
Premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, a declarat luni că îşi doreşte o reformă în Sănătate, menţionând că situaţia din acest domeniu "este una proastă". Timpul pe care pacienţii care suferă de
Timpul pe care pacienţii care suferă de  
															 
															 
															 
															 
															 
			 
									 
			