Eurodeputatul liberal Cristian Buşoi a criticat, duminică, exportul paralel de medicamente practicat de unele firme distribuitoare sau farmacii din România, care-i afectează direct pe bolnavii de cancer.
El a apreciat, într-o conferinţă de presă, că exportul paralel reprezintă una dintre cele mai păguboase practici care se întâmplă în România, profitându-se de faptul că în ţara noastră preţul medicamentelor este dintre cel mai mici din Uniunea Europeană.
'Pentru că România are unul dintre cele mai mici preţuri din UE, firmele distribuitoare din România achiziţionează de la importatori şi producători anumite medicamente, pe care le exportă către ţări mai bogate ale UE (Germania, Marea Britanie), acolo unde preţurile reglementate de către acele state sunt mult mai mari decât în România', a explicat dr. Cristian Buşoi.
Eurodeputatul a subliniat că acest fenomen este perdant pentru pacienţii români, dar nici pentru bolnavii din spaţiul comunitar nu este avantajos, întrucât nici aceia nu pot cumpăra citostaticele la preţuri mici.
România, locul 10 în Europa la numărul de bolnavi de cancer.
'Singurii câştigători sunt distribuitorii de medicamente. Este un fenomen din care pacienţii din România nu au de câştigat, pentru că multe dintre medicamente lipsesc, nu ajung în farmacii sau în spitale, distribuitorii fiind interesaţi să le exporte. Dar nici pacienţii din Marea Britanie sau cei din Germania nu au avantaje, pentru că s-a dovedit că acolo nu scad preţurile. Diferenţa de preţ reprezintă, de fapt, profitul celor care se ocupă cu exporturile paralele', a punctat Buşoi.
În condiţiile în care sunt bolnavi de cancer în România, care nu au acces la medicamente, - deşi ele au fost importate şi există stocuri în ţară-, doar pentru că anumiţi distribuitori şi anumite farmacii decid să exporte aceste medicamente către ţări mai bogate ale UE, Buşoi consideră că este un lucru extrem de grav, nu doar din punct de vedere economic şi legal, cât mai ales moral.
'Singura soluţie găsită de Ministerul Sănătăţii a fost aceea de a suspenda exportul paralel pentru medicamentele oncologice monitorizate, până la sfârşitul acestui an, în paralel cu alte măsuri de monitorizare zilnică a stocurilor de medicamente la nivelul spitalelor, de a asigura Unifarm banii necesari pentru a-i avea la dispoziţie pentru proceduri de achiziţie în regim de urgenţă şi pentru a ne asigura că prin contractul-cadru (pentru programele naţionale de sănătate), medicamentele oncologice sunt la dispoziţia bolnavilor', a subliniat Buşoi.
Sursa: AGERPRES