Ministrul Sănătăţii s-a întâlnit cu preşedintele Societăţii Internaţionale de Transplant

on . . Accesări: 2035

Francis-L-Delmonico-cirujano-e 54372343732 53389389549 600 396 rsMinistrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, s-a întâlnit miercuri cu o delegaţie condusă de prof. dr. Francis L Delmonico, preşedinte al Societăţii Internaţionale de Transplant, dând asigurări privind întregul angajament al actualei echipe din MS pentru intensificarea eforturilor de a dezvolta activitatea de transplant de organe.

Francis L Delmonico, care este şi coordonator desemnat al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în domeniul donării şi transplantului de organe, a exprimat susţinerea pentru MS şi pentru Agenţia de Transplant.

Rezultatele obţinute de la începutul anului şi până în prezent, având în vedere că numărul recoltărilor de la donatori a crescut de la 65 pe întreg anul 2012 la 59 numai în perioada 1 ianuarie-1 mai 2013, se arată într-un comunicat al ministerului.

Programul naţional de transplant - unul dintre cele mai importante.

Ministrul Sănătăţii i-a transmis coordonatorului OMS că au existat discuţii cu prof dr Radu Deac în vederea reluării transplantului de inimă în partea a doua a anului, fiind nevoie şi de o serie de cheltuieli pentru care se vor căuta sursele bugetare.

Nicolăescu le-a solicitat sprijinul oaspeţilor în vederea pregătirii unui program special pentru începerea transplantului de plămâni.

Ziua Naţională a Transplantului în România.

Prof. dr. Francis L. Delmonico a fost însoţit de dr Mirela Busic, preşedintele proiectului South-Est European Health Network pe probleme de transplant, prof dr Radu Deac, dr Victor Zota, preşedintele Fundaţiei pentru Transplant, şi dr Andrei Nica, director de Strategie şi Management al Agenţiei Naţionale de Transplant.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!