Acum câteva zile, actorul Brad Pitt îşi mărturisea în revista Esquire temerea că suferă de prosopagnosie, boală nu prea frecventă, dar care există totuşi. Ea se manifestă prin dificultatea sau imposibilitatea de a recunoaşte feţele oamenilor, scrie maxisciences.com.
Numită în engleză 'face blindness' (orbirea faţă de feţe), prosopagnosia ar afecta 2,5% din populaţia mondială, potrivit unui studiu german apărut în American Journal of Medical Genetics.
Altfel spus, o persoană din 40 s-ar trezi dimineaţa şi s-ar duce în sufragerie fără să îşi recunoască partenerul de viaţă, copiii, vecinii sau, ulterior, colegii de serviciu. Ca şi cum toate feţele ar fi la fel, identice, fără să aibă nimic distinctiv.
Astfel, bolnavii de prosopagnosie nu pot şti dacă s-au mai întâlnit cu oamenii pe care îi văd, situaţie jenantă în viaţa zilnică, cu atât mai mult cu cât boala este puţin cunoscută şi destul de greu de depistat. Tot mai mulţi cercetători se ocupă de această boală, pentru a o înţelege mai bine şi a-i ajuta pe cei afectaţi.
Prosopagnosia poate fi din naştere (congenitală) sau poate apărea după un accident. În ambele cazuri, este vorba despre o slăbire parţială a funcţiilor cerebrale în ceea ce priveşte procesul de recunoaştere. Dacă în anumite cazuri de disfuncţiuni cognitive se activează un sistem de compensare, la prosopagnosie nu se întâmplă acest lucru.
Tulburarea se mai manifestă prin apariţia unor dificultăţi şi chiar imposibilitatea de a recunoaşte feţele. În cazul prosopagnosiei congenitale, boala se datorează unui deficit în 'zonele' cerebrale rezervate percepţiei, recunoaşterii feţelor, evaluării formelor, etc. În cazul prosopagnosiei dobândite, cauza este o leziune a acestor zone, provocată de un traumatism cranian (20%), o criză de epilepsie, un stop cardio-respirator sau un deficit în alimentarea cu sânge a arterei cerebrale. Boala se poate dezvolta progresiv, pe parcursul mai multor ani.
Patologia poate interveni la diferite niveluri, recunoaşterea unei feţe fiind un proces complex, care se face în mai multe etape. El începe cu detectarea feţei şi continuă cu decodarea informaţiei faciale. Plecând de la aceasta, creierul compară aceste date cu imaginile şi modelele mentale de feţe pentru a determina dacă este sau nu o faţă familiară.
La bolnavii de prosopagnosie, deficienţa nu se află obligatoriu în aceeaşi etapă a procesului, ci poate interveni fie chiar la detectarea feţei şi analiza ei structurală, fie în procesul de comparare şi recunoaştere. Unii specialişti compară tulburarea cu efectul interetnic. Altfel spus, când un european, de exemplu, ajunge într-o ţară asiatică şi are impresia că toţi oamenii seamănă. De altfel, toţi suferim într-un fel de agnosie vizuală într-un loc necunoscut, dar totuşi procesul de recunoaştere se activează repede, lucru care nu se întâmplă o persoană bolnavă de prosopagnosie.
Boala este depistată în prezent cu ajutorul unor teste specifice. Totuşi, pacienţii care suferă de dificultăţi de recunoaştere trebuie să anunţe medicul pentru ca acesta să ia în calcul boala. Mulţi oameni nu îşi dau seama că sunt bolnavi.
Nu există deocamdată mijloace de luptă împotriva acestei tulburări. Congenitală sau dobândită, boala rămâne incurabilă. Unii bolnavi de prosopagnosie reuşesc să depăşească obstacolul recunoaşterii feţelor concentrându-se pe alte elemente senzoriale, cum ar fi mirosul, vocea, comportamentul. Un om de ştiinţă afectat de acestă tulburare spune că îşi recunoaşte vecinii după...câini.
Sursa: AGERPRES
