Prof.univ.dr.Tudor Udriştoiu, şeful Clinicii de Psihiatrie din Craiova afirmă că peste 38% din populaţia Uniunii Europene cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani are un diagnostic psihiatric, iar în România, deşi nu există date epidemiologice, una din trei persoane suferă de o afecţiune psihică.
Medicul mai vorbeşte despre cauzele creşterii numărului persoanelor cu astfel de afecţiuni, despre fragilitatea omului modern, despre consumul de droguri, precum şi despre acreditarea spitalelor, starea sistemului de sănătate şi a psihiatriei din România unde fiecare medic psihiatru ar trebui, teoretic, să trateze circa 4.000 de pacienţi.
Prof.univ.dr.Tudor Udriştoiu este şi preşedintele Societăţii Române de Psihiatrie Biologică şi Psihofarmacologie, vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale de Psihiatrie Biologică şi preşedinte al Colegiului Medicilor din judeţul Dolj.
AGERPRES : Domnule profesor, se poate vorbi de o creştere a ratei bolilor psihice în România în ultimii ani?
Prof.univ.dr.Tudor Udriştoiu: Trebuie să vă spun că date epidemiologice pentru România nu avem. Avem nişte studii izolate care nu pot fi încadrate într-un nivel de prevalenţă, adică ponderea pacienţilor, global sau cu anumite suferinţe, în populaţia totală. Dar pot să vă spun că în Uniunea Europeană plus cele trei ţări - Elveţia, Norvegia, Islanda, în 2005 prevalenţa bolilor psihice, deci pacienţi cu diagnostic, era de 27,4% din populaţia generală, iar în 2011, prin includerea şi a altor diagnostice care nu au fost incluse prima dată, prevalenţa a ajuns la 38,2%. Acestea sunt date oficiale publicate. Noi am făcut un studiu la Craiova în 1979-1980 şi ne-au ieşit atunci 18% cu diagnostic şi 15% cu tulburări psihice izolate, deci şi atunci totalul era de o treime persoane cu probleme. Asta era în 1980, dar în 2011 38,2% din populaţie posedă un diagnostic psihiatric. Oricum, cei care se ocupă de multă vreme de epidemiologie psihiatrică au susţinut că una din trei persoane ar trebui să beneficieze, să aibă posibilitatea să beneficieze, de un ajutor psihiatric de specialitate.
AGERPRES: Care ar fi cauzele acestei creşteri a numărului persoanelor cu astfel de suferinţe?
Prof.univ.dr.Tudor Udriştoiu: Totdeauna, şi este fapt recunoscut, chiar dacă ştiinţa noastră nu le ştie pe toate, o boală survine pe o vulnerabilitate a individului. Pe această vulnerabilitate, fragilitate, un fel de călcâiul lui Ahile, intervin tot felul de factori - educaţionali, de mediu, sociali, economici, de relaţii interumane mai directe decât mediul social - care atunci când pică, aşa ca la bingo sau la jocurile mecanice, când se potrivesc cu vulnerabilitatea, declanşează o boală mai mică sau mai mare.
AGERPRES: Există vreo legătură de cauzalitate între aceste afecţiuni şi criza economică, morală, răsturnarea sistemului de valori, având în vedere că structura speciei şi nevoile sunt aceleaşi de zeci de mii de ani?
Prof.univ.dr.Tudor Udriştoiu: Acum aproximativ 100 de ani, un psihiatru important, Durkheim, a făcut un studiu şi a demonstrat că în toate perioadele de criză creşte rata suicidului, ceea ce s-a întâmplat şi aici. Se referea numai la suicid. Dar aceşti factori economico-sociali sunt foarte importanţi în categoria celor enumeraţi anterior. Pe de o parte, această presiune de fiecare zi - mulţi oameni îşi fac probleme legate de ce mănâncă, de unde plătesc facturile, şi alte griji - are, prin repetiţie, un efect de ciocan în cap. Pe de altă parte, aş zice că nu intervine chestiunea legată de morală ca factor în suferinţele psihiatrice şi nici cea legată de sistemul de valori. Boala e boală şi, îngroşând un pic lucrurile şi făcând o comparaţie aproximativă, au fost genii, şi nu puţine, bolnavi psihic şi debili mental în rândul oamenilor absolut normali.
În schimb, partea economico-socială este absolut serioasă şi o serie de suferinţe, mai ales cele legate de adaptare, indiferent că este o tulburare de personalitate, sau o tulburare specifică de adaptare sau alte categorii, au crescut mult. Şi, cum spuneaţi mai devreme, din punctul meu de vedere principalele cauze sau factori contributori ar fi în primul rând bombardamentul informaţional şi viteza cu care se desfăşoară lucrurile. Vorbeam acum nişte ani, când eram mai tânăr, cu o persoană de 90 şi ceva de ani care îmi povestea că prin anii 20 şi-a luat o maşină şi de la Târgu Jiu, unde m-am născut eu, şi până la Bucureşti făcea trei zile: se oprea pe drum la nişte hanuri, pentru că lucrurile mergeau cu totul altfel. Acum în trei zile pot să mă duc de două ori la Bucureşti, să rezolv o serie de lucruri, acolo mă gândesc că vin aici şi mai am nişte întâlniri şi aşa mai departe. Ori această viteză ne afectează. Şi acest bombardament informaţional - părere de om bătrân - nu cred că foloseşte cuiva la ceva. Adică faptul că eu ştiu că a fost un cutremur în China şi au murit şapte oameni şi o inundaţie în India şi au mai murit 25 nu cred că are vreo importanţă pentru viaţa mea. Deci bombardamentul informaţional şi viteza, ca şi o grămadă de alte schimbări au acţionat asupra individului în ultimii 20-40 de ani, interval absolut neglijabil pentru evoluţia speciei. Vasăzică, specia umană este aceeaşi, dar trebuie să ducem toate acestea, pe care nu le aveam înainte. Ei bine, consider eu că toate aceste presiuni şi, să mă iertaţi, anormalităţi, fragilizează persoana nu numai în ceea ce priveşte funcţionarea creierului, ci a întregului organism şi o face mai susceptibilă de a contracta o anumită boală. Personalizând un pic, duşmanul, boala ne pândeşte.
AGERPRES: Şi atunci spre ce ne îndreptăm?
Prof.univ.dr.Tudor Udriştoiu: Eu, care sunt de felul meu optimist, dar un optimist realist, zic că, una peste alta, ne îndreptăm spre o decădere. Dacă încă de acum 50-60 de ani se vorbea despre acea alienare, adică oamenii nu mai comunică - în oraşele mari nu ştii nici vecini, când tradiţional la ţară ştiai jumătate din sat - acum s-a schimbat şi sensul unor noţiuni. Până acum vreo zece ani se zicea socializare când te duceai în lume şi vorbeai cu unul, cu altul, acum se numeşte reţea de socializare, deci socializezi pe bază de clape. Şi atunci alienarea de care se vorbea acum câteva zeci de ani acum se ridică la exponenţial, la puterea a doua, a cincea, a şaptea şi aşa mai departe. Se spune în foarte multe medii că trăim o epocă a comunicării. De fapt trăim o epocă a bombardamentului informaţional care acţionează asupra unor persoane izolate şi probabil că o să intervină şi în specie nişte mutaţii de natură ca acestea să devină realităţi. E prea scurt şi e foarte greu să cred că omul de acum reuşeşte să înlocuiască această comunicare cu clapele. Ceea ce aş putea spune că nu îmi place mie, apropo de această fragilitate, este că un număr mare de oameni se simt din ce în ce mai frustraţi. Şi asta se manifestă de la bătaia de pe stadion până la depresie şi nu aud ceva, o discuţie despre oameni, indiferent de domeniu, fără să se spună 'creşterea încrederii în sine'. Acum 30-40 de ani nu discuta nimeni despre aceste lucru. Fiecare avea încrederea lui. Am auzit comentarii că, de exemplu - mă uit rar la televizor - sunt femei care se scoală noaptea să se machieze, ca să arate bine dimineaţa, pentru că asta le creşte încrederea în sine. Sunt persoane care fac un anumit sport ca să le crească încrederea în sine. Sunt reclame care spun că dacă ai părul des, lung, creşte încrederea în sine şi aşa mai departe. Acest lucru nu a apărut din senin, ci pentru că este într-adevăr necesar să se întărească cumva încrederea în sine. Ori nişte oameni frustraţi şi cu încredere mică pot să cadă foarte uşor în direcţia noastră, iar posibilităţile de ajutor sunt foarte limitate.
AGERPRES: Se poate spune că omul modern este vulnerabil şi mai predispus la boală?
Prof.univ.dr.Tudor Udriştoiu: Omul modern este mai fragil faţă de oamenii de acum 40 de ani fără o serie de probleme care sunt acum. Pe de altă parte, vezi o serie de opţiuni datorate progresului şi nu le ai. Şi asta te bombardează în fiecare zi. Apare reversul: că ai vrea de exemplu să fii bogat, ce modele ai? În afară de industria IT unde sunt nişte oameni cu brain, bogăţia se bazează pe furat, mâini, picioare şi alte organe, nicidecum pe creier. Am tot spus în cercurile de prieteni, colegi, că după îndelungi eforturi Premiul Nobel se apropie de un milion de euro, care este pentru o viaţă întreagă, care s-a dat inclusiv pentru acel boson (bosonul lui Higgs, n.r.) pe care se bazează o grămadă de lucruri. Ce înseamnă suma asta: a treia parte din salariul lui Mutu de acum doi ani pe un sezon, a 12-a parte din salariul lui Ronaldo sau al lui Messi, a 30-a parte din salariul unui baschetbalist american. Deci ca să fiu bogat nu îmi trebuie şcoală şi alte mizerii din astea cu care când eşti adolescent te presează toată lumea. Vorbeam de curând cu un adolescent mai mărişor - adolescenţa s-a tot prelungit - care spunea că este student, dar ce să facă cu şcoala asta? El vrea să fie fotbalist, că este o altă viaţă, chiar dacă nu o fi din acela mare, dar tot nu se compară cu un absolvent de facultate, chiar cu un post bun. Un absolvent bun de învăţământ superior nu se compară cu un fotbalist de divizia B. Toate acestea dezvoltă şi frustrările şi reducerea încrederii în sine şi fac omul şi mai vulnerabil în faţa agresiunii bolii.
Continuarea interviului aici.
Sursa: AGERPRES
