Preşedintele Federaţia SANITAS, Leorand Bărăscu, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, că cursurile de formare profesională specifică (EMC) din cadrul proiectului POSDRU "Îmbunătăţirea adaptabilităţii, flexibilităţii şi competitivităţii personalului din sectorul sănătăţii" a participat un număr de 5.000 de asistenţi medicali din toată ţara.
'Din cei 5.000 de asistenţi medicali care au absolvit cursurile EMC, o mie de persoane au participat şi la programul de instruire în tehnologia informaţiei (TIC), destinat angajaţilor din sectorul sanitar. Pentru federaţia noastră, acest proiect a însemnat credite pentru personal, fiind totodată un liant mobilizator pentru rezolvarea problemelor socio-economice şi profesionale cu care se confruntă membrii noştri. În plus, este pentru prima dată când un sindicat din domeniul sanitar colaborează cu ministerul de resort pentru implementarea unui proiect de acest tip', a spus Leonard Bărăscu.
Potrivit acestuia, proiectul a avut o valoare totală de 13 milioane lei, din care Federaţia SANITAS a absorbit suma de 10 milioane lei pentru realizarea cursurilor de formare profesională.
Preşedintele SANITAS a anunţat, totodată, că marţi, la ora 16,00, este programată o întâlnire cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, dar şi cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, şi cu cel al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, în cadrul căreia se va discuta despre proiectul noii Legi a salarizării personalului medical, dar şi despre procentul din Produsul Intern Brut (PIB) alocat Sănătăţii.
Proiectul "Îmbunătăţirea adaptabilităţii, flexibilităţii şi competitivităţii personalului din sectorul sănătăţii" este rezultatul colaborării dintre Federaţia SANITAS, Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia "Centrul Român de Iniţiative".
Sursa: AGERPRES