Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, Marinela Debu, a declarat că din ce în ce mai mulţj pacienţi vin la ei şi declară că virusul hepatic B sau ciroză.
"Fac apel la medicii de familie dacă au pacienţi care se încadrează în categorii de risc, care au făcut intervenţii chirurgicale, dacă au o persoană în familie cu hepatită, să o trimită să se trateze, iar pentru virusul B să-l trimită la vaccin.
Dar să nu lase lucrurile aşa pentru că vor fi indirect răspunzători. Am observat că se depistează noi cazuri cu virusul hepatic B, sunt cazuri grave, avansate care vin către noi, către Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, lucru care ne îngrijorează şi ne întrebăm ce s-a făcut în aceşti ani, de ce nu s-au dus la un control. De ce nu le-a spus nimeni că trebuie să se testeze. Asta este întrebarea pe care o punem fără să acuzăm pe nimeni", a afirmat Marinela Debu, la Conferinţa Naţională a Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice care se desfăşoară la Braşov în zilele de 4 şi 5 octombrie.
Ea a adăugat că este foarte important ca fiecare persoană să se testeze măcar odată, pentru a preveni o serie de probleme privind afecţiunile ficatului.
Referitor la pachetul de servicii pe care îl pregăteşte Ministerul Sănătăţii, Marinela Debu a susţinut "că este înfricoşător să existe doar patru vizite la medic care să nu fie plătite", în condiţiile în care există pacienţi în anumite situaţii, în special cei pe terapie antivirală care poate au nevoie săptămânal sau lunar să meargă la specialist să vorbească cu el. "Este important ca în acest pachet de bază ce scrie şi ce este lege să se respecte pentru că şi până acum au avut foarte multe analize gratuite, dar de fapt s-au plătit. Principala problemă a pacienţilor sunt numeroasele analize pe care trebuie să le plătească, probleme legate de anumite tratamente unde trebuie să intervină terapia ajutătoare", a explicat preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România.
Marinela Debu a adăugat că săptămâna viitoare va trimite opiniile pacienţilor cu afecţiuni hepatice din toată ţara la Ministerul Sănătăţii, subliniind că de la un an la altul interesul specialiştilor, al medicilor, al pacienţilor este tot mai mare faţă de această conferinţă naţională.
Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, a declarat că relaţia dintre pacienţi şi medici este destul de bună, "suntem pe aceleaşi baricade", dar din păcate nu aceeaşi relaţie stabilă este cu decidenţii din sănătate.
Opt sfaturi pentru un ficat sanatos
"Sistemul a fost blocat, a început deblocarea cu paşi mărunţi de la începutul acestui an, s-au făcut paşi importanţi, dar nu suficienţi pentru a rezolva acest blocaj major instalat în ultimii patru ani. Pachetul de servicii pentru sănătate, din punctul nostru de vedere, trebuie să fie mai explicit. Chiar am luat atitudine în ceea ce priveşte pachetele de bază pe programele naţionale pentru toată lumea şi cele cu suplimentul de asigurare şi am reuşit să desprindem programul din căciula comună a banilor alocaţi sănătăţii şi programele să fie sub jurisdicţia Ministerului Sănătăţii şi finanţate de la buget. În ceea ce priveşte aceste pachete, trebuie să venim cu nişte amendamente referitoare la episoadele de prezenţă a pacienţilor la medic să nu pară o îngrădire a accesului la asistenţă medicală şi să ni se explice de ce au voie numai de atâtea prezenţe la medic", a spus Cezar Irimia.
Sursa: AGERPRES