Începând de marţi, 18 septembrie 2013, o ambulanţă de terapie intensivă de tip C din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă al judeţului Botoşani a devenit operaţională.
Autospeciala SMURD a intrat în exploatare în cadrul unei ceremonii la care a participat şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
"Este o siguranţă mai mare pentru cetăţeni şi este o îmbunătăţire a calităţii asistenţei medicale de urgenţă. Medicii care sunt implicaţi sunt foarte bine pregătiţi, medici rezidenţi în ultimul an de pregătire în medicină de urgenţă", a declarat Raed Arafat.
Ambulanţa SMURD este singura de terapie intensivă din judeţul Botoşani, achiziţionarea acesteia costând aproximativ 150.000 de euro. Maşina a fost cumpărată în 2012, însă nu a fost utilizată din cauza lipsei personalului medical de specialitate. Pe ambulanţă vor lucra un medic, un asistent şi doi paramedici.
Sursa: AGERPRES