Vicepreşedintele Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR), dr. Dan Pereţianu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o reprezintă respinge noul proiect de Lege a Sănătăţii, propus de dr. Cristian Vlădescu, deoarece actul normativ ar urma să desfiinţeze principiul solidarităţii. 'În proiectul de 52 de pagini, propus de dr. Cristian Vlădescu împreună cu colaboratori apropiaţi Preşedinţiei, principiul solidarităţii - în baza
căruia se constituie Fondul de Asigurări şi bugetul Ministerului Sănătăţii - este complet desfiinţat. În plus, documentul susţine coplata serviciilor de sănătate, fenomen care contribuie şi mai mult la scăderea solidarităţii la nivelul sistemului de sănătate. Se ştie clar că finanţarea şi gestionarea publică din Europa de Vest conduc la sisteme de sănătate care produc sănătate pentru oameni. Situaţia este total diferită faţă de ceea ce se întâmplă în Statele Unite ale Americii, unde finanţarea publică şi/sau privată şi gestionarea privată lasă descoperite din punct de vedere medical categorii largi de populaţie. Ca atare, noi susţinem modificarea taxelor publice pentru sănătate de la 5,2% (contribuţia salariatului) + 5,5% (contribuţia angajatorului), cât sunt în prezent, la 7% + 7%, ceea ce ar atrage fonduri suficiente pentru susţinerea sistemului, fără a mai fi nevoie de coplată', a spus dr. Dan Pereţianu, care a menţionat că a intrat în posesia proiectului prin intermediul unei surse apropiate Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Vicepreşedintele CFSMR a pledat, totodată, pentru existenţa unui număr de 8-10 case de asigurări de sănătate pe regiuni ale ţării, care să fie conduse de adunări generale ale asiguraţilor.
'În acest mod, banii asiguraţilor ar intra direct în conturile caselor de asigurări, ceea ce ar permite un control şi o gestionare mai eficientă a fondurilor colectate. S-a dovedit că circa 2-2,5 milioane de cetăţeni pot susţine independenţa unei case publice de sănătate. De fapt, noi solicităm de ani de zile ca Ministerul de Finanţe să nu mai controleze fondurile CASJ/MB', a afirmat dr. Dan Pereţianu.
O altă soluţie propusă de acesta pentru o funcţionare mai bună a sistemului de sănătate se referă la scăderea numărului de internări.
'În 2010, în România se înregistrau 8,3 milioane de internări, la o populaţie de circa 22 de milioane de oameni, în timp ce în Marea Britanie numărul internărilor era de 12 milioane, la o populaţie de 68 milioane de locuitori. Din acest motiv, noi cerem reducerea numărului de internări prin intervenţii legislative eficiente', a subliniat vicepreşedintele CFSMR.