Activitatea practică evidenţiază faptul că actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea spitalelor, în principal de Legea spitalelor nr. 270/2003, se caracterizează prin lacune legislative generatoare de disfuncţii majore (fapt probat şi de numeroasele modificări ce au fost aduse acestei legi în cei doi ani de la apariţie), constituind unul din motivele frecventelor neajunsuri apărute şi perpetuate la nivelul spitalelor.
Nevoia de operaţionalizare, de responsabilizare a managerilor din sectorul spitalicesc în îndeplinirea atribuţiilor funcţionale şi de centrare a acestora exclusiv pe conducerea unităţilor sanitare, cu evitarea conflictului de interese impun unele modificări şi completări la actuala Lege a spitalelor.
Totodată, se impune conferirea unor atribuţii legale Ministerului Sănătăţii în coordonarea, evaluarea şi adoptarea de măsuri operative pentru eficientizarea şi creşterea calităţii serviciilor medicale, precum şi pentru crearea cadrului legal pentru constituirea de reţele de spitale şi reorganizarea spitalelor existente în consorţii de unităţi sanitare.
Obţinerea unor standarde superioare de calitate în asigurarea asistenţei medicale a populaţiei şi repartizarea echitabilă a resurselor, în raport de adresabilitate, sunt condiţionate de demararea propriu-zisă a procesului de acreditare a spitalelor. În acest scop, modificarea legislativa propusa prevede ca, în termen maxim de 5 ani, toate spitalele finantate din fonduri publice sa fie obligate sa intre în procesul de acreditare, actiune obligatorie pentru obtinerea finantarii de la Fondul national unic de asigurari de sănătate.
Desi initial Legea nr. 270/2003 prevedea infiintarea comisiei nationale de Acreditare a Spitalelor ca institutie autonoma, sub controlul Parlamentului, precum şi elaborarea şi aprobarea prin lege a regulamentului de organizare şi functionare a acesteia în termen de 60 de zile de la publicarea legii, acest lucru nu s-a indeplinit nici pana în prezent, desi au trecut peste doi ani de la termenul stabilit. Pentru marirea operativitatii şi a obiectivitatii, se impune sa se modifice structura comisiei de acreditare, iar procesul sa fie coordonat la nivelul Guvernului.
Experienta evidentiaza faptul ca spitalelele acumuleaza an de an arierate, utilizarea resurselor alocate nefiind un proces pe deplin transparent. Pentru a creste responsabilitatea acestor institutii sanitare în utilizarea eficientă şi transparentă a resurselor alocate, s-a prevăzut posibilitatea organizării spitalelor publice sub forma de societăţi comerciale pe acţiuni, sau de persoane juridice de drept privat cu scop nepatrimonial. Astfel se asigura intarirea rolului managerial şi imbunatatirea activitatii consiliilor de administraţie, ca organe de conducere a spitalelor. în acest scop au fost reproiectate componenta şi atributiile membrilor consiliilor de administraţie; s-a renuntat la dreptul de decizie al directorului general în cadrul acestui organism; s-au restrans cerintele necesare pentru a ocupa functia de director general, dar s-au stabilit reguli clare pentru limitarea conflictului de interese, prin definirea incompatibilităţilor cu această functie şi prevederea angajarii membrilor comitetului director cu norma intreaga în spital.
Pentru motivarea membrilor comitetului director, s-a prevazut negocierea salariilor în functie de performanta şi stabilirea lor de catre consiliul de administraţie.
Propunerea legislativa clarifica relatiile stabilite de spital cu unităţile de invatamant medical, atat pe linie didactica, cat şi din punct de vedere administrativ şi financiar.
Lege pentru modificarea şi completarea Legii spitalelor nr. 270/2003