Ministrul Sănătăţii nu crede că scumpirea carburanţilor va creşte preţul medicamentelor
Deşi principalele companii petroliere de pe piaţa românească au scumpit benzina cu 9 bani pe litru, ministrul Sănătăţii a susţinut că medicamentele se ieftinesc de la 1 aprilie, în baza actualizării cursului de schimb valutar de la 4,25 de lei pe euro la 4,21 lei pe un euro, în cazul achiziţionării medicamentelor de pe lista compensatelor.
Efectul scăderii cursului de schimb va fi o ieftinire de 1% la medicamente, potrivit estimărilor oficiale. "Preţul medicamentelor, de la 1 aprilie, va scădea, chiar dacă nu foarte semnificativ, dar, datorită acelui ordin care există de anul trecut, care ia în considerare cursul de schimb valutar, de la legea bugetului de stat, şi pe legea actuală a bugetului, am avut o scădere a cursului de schimb valutar de la 4,25 la 4,21, va fi o scădere a preţului la medicamente", a spus ministrul Sănătăţii.