"Noul mod de prescriere a reţetelor are ca scop creşterea accesului asiguraţilor la medicamentele compensate şi gratuite. Prescrierea substanţei active sub forma denumirii comune internaţionale este în acord cu practica uzuală din UE şi va permite pacientului să beneficieze direct de compensarea de 90, 50 sau 100% prevăzută pentru cele trei subliste - A, B, C -, având în vedere că în majoritatea cazurilor de medicamente compensate pacienţii au mai scos bani din buzunar", a declarat Cristian Vlădescu, preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS)
Există mecanisme prin care farmaciile vor putea fi controlate astfel încât să se răspundă suspiciunilor ridicate în ultimele zile legate de faptul că, prin noul sistem de prescriere, farmaciştii vor putea recomanda pacienţilor medicamente mai scumpe decât preţul de referinţă, a afirmat preşedintele CNAS.
În acest sens, denumirea medicamentului eliberat, altul decât cel mai ieftin cu aceeaşi substanţă activă, va trebui specificat pe spatele reţetei, iar pacientul trebuie să semneze că este de acord. De asemenea, cetăţenii pot sesiza casa de asigurări de sănătate în privinţa oricăror practici neconforme din partea farmaciştilor. Aceştia din urmă au obligaţia de a afişa, la vedere, numărul de telefon al casei de asigurări de sănătate cu care au contract, pentru ca pacienţii să ştie unde se pot adresa pentru eventuale reclamaţii.
Totodată, directorii caselor de asigurări de sănătate judeţene sunt obligaţi, prin contractul de management, să monitorizeze farmaciile pentru a depista cazurile în care se depăşeşte semnificativ media pe ţară în privinţa eliberării de medicamente mai scumpe decât preţul de referinţă.
Potrivit noilor reglementări, de la 1 august, medicii prescriu pe reţete denumirea comună internaţională a medicamentului, iar farmaciile trebuie să prezinte pacienţilor toate formele comerciale cuprinse în denumirea comună internaţională, începând de la medicamentul cel mai ieftin până la cel mai scump, decizia finală aparţinând bolnavului.
Prescrierea denumirii comerciale a medicamentului obliga pacientul fie să plătească diferenţa faţă de preţul de referinţă (al medicamentului de bază), fie să se întoarcă la medic pentru a obţine o reţetă nouă, în cazul în care dorea să îşi ia medicamentul de bază, cel mai ieftin.
În absenţa solicitării pacienţilor de lămuriri suplimentare, farmaciile sunt obligate să elibereze medicamentele cele mai ieftine corespunzătoare denumirii substanţei active prescrise de medic. În cazul în care farmacia nu are în stoc medicamentul cel mai ieftin sau orice alt echivalent al acestuia va fi obligată să-l aducă, la cererea pacientului, în termen de 12 ore pentru bolile acute sau de 48 de ore pentru bolile cronice.
De asemenea, s-a renunţat la plafoanele valorice de prescriere a medicamentelor de pe sublistele A şi C, iar doctorii nu vor mai trebui să calculeze preţul medicamentelor, a anunţat preşedintele CNAS. În plus, vor apărea noi formulare de reţete pe care se vor putea prescrie la un loc medicamente din toate cele trei subliste de compensare.(Rompres)