Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a susţinut marţi că un miliard de lei din cele 1,4 miliarde ce vor fi strânse la bugetul asigurărilor de sănătate prin aplicarea CAS de 5,5% la pensii va fi alocat compensării medicamentelor, iar 400 de milioane de lei vor fi destinate finanţării spitalelor. '1,4 miliarde din 16,5 miliarde este o sumă importantă. Destinaţia acestei sume este stabilită prin proiectul legii bugetului de asigurări sociale de sănătate şi un miliard de lei din 1,4
va merge pe medicamente compensate, iar 400 de milioane vor merge la finanţarea spitalelor. Deci vor avea destinaţii speciale, stabilite în legea bugetului', a precizat Cseke marţi, înaintea audierii în Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor.El a susţinut că cele 1,4 miliarde de lei ce vor fi strânse de la pensionari reprezintă o sumă importantă din deficitul bugetului de asigurări de sănătate, amintind în context că CAS-ul a fost defalcat anterior la 7% la angajator şi 7% la angajat, pentru a se ajunge la 5,2% la angajator şi 5,5% la angajat. 'Deci o scădere de 3,3%, iar numai într-un singur an - în 2008 - a scăzut de trei ori nivelul contribuţiei, în total cu 1,8 procente. (...) Eu am vorbit despre prea mulţi exceptaţi la contribuţia de sănătate de la începutul mandatului. A creşte acum nivelul contribuţiei poate nu este momentul oportun, dar nici a avea 10,8 milioane de persoane exceptate şi care prin lege să fie considerate asigurate şi să beneficieze de servicii medicale, din punctul meu de vedere, nu este corect', a spus ministrul.
Cseke a reiterat că nu a renunţat la proiectul de trecere a Casei Asigurărilor de Sănătate în subordinea Ministerului Sănătăţii, întrucât 'este normal' ca atribuţiile de coordonare a problemelor de finanţare a sistemului să aparţină instituţiei pe care o conduce.
Guvernul a decis, în şedinta de luni, ca pensionarii cu venituri peste 740 de lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, să nu mai facă parte din categoriile exceptate de la plata contribuţiilor la fondul naţional de sănătate.



