Uniunea Naţională a Studenţilor din România şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Proiectelor în Domeniul Sănătăţii, în parteneriat cu Universitatea 'Politehnica' Bucureşti, vor organiza, în zilele de 9, 10, 14, 15 şi 17 decembrie, o sesiune de recoltare sangvină, în cadrul campaniei naţionale 'Sângele înseamnă viaţă! Donează sânge şi/sau celule stem!'. Potrivit preşedintelui UNSR Ioan Poenaru, acţiunea de donare de sânge se va desfăşura în
holul Rectoratului UPB între orele 9,00 - 12,30.
'Campania are ca principal scop responsabilizarea studenţilor /tinerilor în ceea ce priveşte donarea de sânge, dar şi înscrierea donatorilor în Registrul Donatorilor Neînrudiţi', a declarat, pentru Agerpres, Poenaru.