Oamenii se nasc cu instinctul de a râde, iar plânsul se învaţă pe parcurs, ca un comportament social de exteriorizare a durerii sau tristeţii, conform unui studiu olandez publicat în ultimul număr al revistei New Scientist. Conform studiului, râsul ca şi comportament social este înnăscut, instinctiv, în timp ce plânsul, sau alt mod de vocalizare emoţională a nefericirii sau a durerii este învăţat pe parcurs. Faptul că nou născuţii plâng la naştere este explicat prin
şocul naşterii în sine şi prin nevoia reflexă de oxigen, în nici un caz ca expresie a tristeţii.În cadrul acestui studiu, cercetătorii olandezi au solicitat unui număr de 16 voluntari să emită sunete care să exprime anumite emoţii, fără să apeleze la ajutorul cuvintelor. Jumătate dintre voluntari erau surzi.Interpretarea unor emoţii precum tristeţea, frica, uşurarea după depăşirea unui obstacol, furia, ilaritatea şi altele a fost înregistrată şi prezentată apoi unui alt grup de 25 de voluntari cu auzul normal, care au fost rugaţi să identifice fiecare emoţie exprimată audio.
Doar râsul şi suspinul de uşurare au fost uşor de identificat de pe înregistrările voluntarilor surzi. Toate celelalte sunete, inclusiv plânsul şi strigătele de teamă, au fost mult mai uşor de identificat corespunzător când au provenit de la voluntarii fără dificultăţi de auz. Având în vedere faptul că voluntarii surzi din naştere nu au avut niciodată şansa de a auzi pe cineva râzând, oamenii de ştiinţă au tras concluzia că oamenii se nasc ştiind cum să râdă. Însă exprimarea tristeţii prin plâns vine în urma experienţei, este un comportament învăţat şi nu înnăscut.
