Specialiştii recomandă evitarea expunerii la radiaţiile ultraviolete solare
Medicii recomandă evitarea expunerii excesive la soare în orele de vârf (11,00 - 17,00), adăpostirea la umbră, utilizarea pălăriilor de soare, haine pentru protecţie care acoperă cât mai mult din suprafaţa corpului, ochelari de soare, folosirea corectă a produselor pentru protecţie solară, iar pentru sugari şi copii se recomandă să nu fie expuşi direct la soare ci să stea la umbră.
Privitor la utilizarea corectă a produselor de protecţie solară, medicii atrag atenţia că acestea nu trebuie utilizate niciodată ca unic mijloc de protecţie, ci împreună cu ochelari de soare, pălării, etc. Produsele pentru protecţie solară nu trebuie să fie prima alegere pentru prevenirea cancerului de piele şi nu trebuie să fie utilizate cu scopul de a prelungi expunerea la soare, susţin specialiştii. Alegerea unui produs pentru protecţie solară trebuie să se adapteze tipului de piele şi condiţiilor de expunere. Produsul pentru protecţie solară trebuie să protejeze atât contra radiaţiilor UVB, cât şi contra radiaţiilor UVA, iar aplicarea trebuie să se facă într-o cantitate generoasă şi trebuie reînnoit frecvent.
În România, în 2009, cu prilejul Zilei Mondiale a Melanomului, au fost investigate 3.124 de persoane şi au fost depistate 74 de persoane cu melanom şi 333 cu alte forme de cancere de piele, a declarat, pentru Agerpres, conf. dr. Sorin Þiplică de la Societatea Naţională de Dermatologie. Medicul atrage atenţia populaţiei să nu se expună la soare decât după ce a luat măsurile recomandate, să nu meargă la solar şi să meargă la medic la cea mai mică modificare a unei aluniţe în ceea ce priveşte mărimea, culoarea.