Prof. dr. Vladimir Beliş, medic legist, a declarat pentru Agerpres, că după deshumarea soţilor Ceauşescu se vor face probe ADN, prelevându-se fragmente din unghii, dinţi, fire de păr, rezultatele putând să fie gata între două şi trei săptămâni şi chiar mai mult în funcţie de starea materialului biologic. El a subliniat că Laboratorul ADN al Institutului de Medicină Legală este unul performant, cu acreditări internaţionale, iar rezultatele sunt indubitabile. Referindu-se
la momentul morţii Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu, prof. dr. Vladimir Beliş, care la vremea aceea era directorul Institutului de Medicină Legală, a precizat că, în mod normal, la o execuţie trebuie să participe şi un medic legist. Aşa prevăd regulile, dar acest lucru nu s-a întâmplat, a continuat el.
'După cinci zile, am fost chemat şi mi s-au prezentat două procese-verbale efectuate de doi medici militari în care se consemna moartea clinică şi biologică a celor doi şi mi s-a spus să semnez fără să mi se permită să văd însă cadavrele', a spus prof. dr. Vladimir Beliş.