Generali Asigurări lansează un produs individual de sănătate
Produsul se adresează oricărui român sau rezident cu vârsta de până la 65 de ani. Un beneficiu important este decontarea directă între centrul de coordonare al asigurătorului (Europ Assistance) şi unităţile medicale, astfel încât clientul să nu resimtă presiunea financiară. În acelaşi contract se pot include şi coasiguraţi, respectiv membri ai familiei asiguratului (soţul, soţia, părinţii sau copiii).
'Beneficiile noului produs de sănătate Generali Vital Plus includ flexibilitatea în alegerea acoperirilor, posibilitatea acoperirii întregii familii pe aceeaşi poliţă, preţuri rezonabile care încep de la 250 euro/an, accesul la un centru de coordonare cu o reţea naţională de peste 40 de clinici şi spitale, precum şi acoperire globală în străinătate', a spus directorul Asigurări de Viaţă, Generali Asigurări, Ovidiu Racoveanu.
Durata contractului este de un an, cu reînnoire automată. Prima de asigurare este calculată în funcţie de vârsta asiguratului şi co-asiguraţilor, precum şi de pachetul şi acoperirile suplimentare alese.