Sindicatele TESA din sănătate se pregătesc de grevă
'Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, într-un stil specific actualului Guvern, a făcut într-un comunicat de presă afirmaţii ce nu au nicio legătură cu starea de fapt din spitalele româneşti. Afirmaţii de genul 'personal administrativ umflat', 'structură bogată', sunt total neavenite în condiţiile în care salariaţii din sistemul bugetar vor fi afectaţi de reducerile salariale de 25 la sută şi reprezintă afirmaţii cu tentă discriminatorie', precizează Comunicatul de presă al Federaţiei TESA din sănătate.
Conform Comunicatului, ministrul face, printre altele, afirmaţia că noul normativ de personal, în urma căruia 'vor fi restructurate peste 3.100 de persoane din categoria TESA', va ajuta spitalele să se încadreze în limita bugetară de 70 la sută cheltuieli de personal. Nimic mai fals, susţin sindicaliştii. Ei îi reamintesc ministrului că salariile personalului TESA sunt foarte mici, rareori depăşind 1.000 de lei/luna, iar această reducere de personal ar însemna o reducere a cheltuielilor de personal ale spitalelor cu procente situate între 1 la sută şi 2 la sută.
Sindicaliştii îi reproşează sănătăţii afirmaţia că personalul TESA 'nu realizează servicii pentru pacienţi'. 'Domnule ministru, spun sindicaliştii, întreg personalul dintr-o unitate sanitară realizează servicii pentru pacienţi, pentru că un medic nu poate opera fără ca sistemul electric al unităţii să funcţioneze, fără apă curentă, fără a-si lua salariul sau fără ca juristul să apere interesele unităţii în relaţiile cu terţii', se explică în comunicat. /Agerpres/