Pacienţii cu bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC) vor putea beneficia în curând de o nouă terapie. Preşedintele Comisiei de Pneumologie a Ministerului Sănătăţii, prof. dr. Miron Bogdan, a declarat într-o conferinţă de presă, că noua terapie va acţiona asupra inflamaţiei în cazul acestei afecţiuni, ceea ce nu se întâmpla în cazul celorlalte tratamente. Specialistul a menţionat că bolile respiratorii afectează foarte multe persoane, dar, din păcate,
oamenii nu sunt educaţi pentru a le preveni. ''Când acuză tuse, greutate în respiraţie, oboseală la urcatul a numai două etaje şi sunt fumători oamenii pun aceste simptome pe seama vârstei'', susţine medicul.Acesta atrage atenţia că astfel de semne de boală trebuie să-i determine să meargă la medic. Prof. dr. Miron Bogdan spune că între 5% şi 10% din populaţia adultă peste 35 de ani este afectată de această boală, în diferite stadii.
'Un procent de 80% dintre aceştia suferă de BPOC din cauza fumatului şi 20% din alte cauze. În România, cel puţin 500.000 - 600.000 de persoane sunt afectate de această maladie, dintre aceştia 100.000 au forme grave, iar 25.000 - 35.000 au forme foarte grave. Un fumător din 7 în cursul vieţii va face BPOC sever sau cancer pulmonar', a explicat specialistul.
În opinia sa, afecţiunile respiratorii sunt subevaluate.
Anul 2010 a fost declarat anul plămânului, pentru a aduce în atenţie pericolul pe care-l reprezintă aceste boli. El a adăugat că în octombrie se va marca Ziua Mondială a Spirometriei, prilej cu care se va măsura gratuit funcţia respiratorie a cetăţenilor, existând astfel posibilitatea depistării celor care suferă de BPOC.



