Nu se închid spitale, dar se vor reorganiza după descentralizare
'Până azi am avut în subordinea ministerului 435 de spitale. Nu se va naşte acel ministru al sănătăţii care să poată coordona eficient 435 de spitale în România. Nu există un asemenea om, nici eu nu sunt acela. De aceea, implicarea comunităţii locale este absolut obligatorie', a spus Cseke. Descentralizarea de care se ocupă ministerul de la începutul anului va da posibilitatea comunităţii locale, spune Cseke, prin autorităţile locale, să facă o radiografie la nivel judeţean sau local, în urma căreia vor apărea situaţii în care vor fi necesare reorganizări de spitale, în care unele îşi vor schimba structura internă sau se vor orienta spre altceva.
'Eu recomand autorităţilor locale să găsească acolo unde există posibilitatea, un anumit specific pentru spitalul respectiv. Este evident la spitalele mai mici. Sunt categorii de servicii azi în România pe sistemul spitalicesc, care au o cerere pe piaţă extraordinară. Dau exemplul îngrijirilor paleative. Orice instituţie privată în domeniul sanitar care se înfiinţează are secţie de îngrijiri paleative. Există o cerere pe piaţă pentru acest lucru care se şi finanţează. Sunt domenii în care dacă te specializezi chiar poţi să ai venituri sau să îţi asiguri anumite resurse financiare . După descentralizare, autorităţile locale, sigur, vor face o asemenea analiză şi unde va fi cazul, îşi vor reorienta specificul spitalului sau al secţiilor. Pe mine nu m-aţi auzit niciodată să vorbesc de închidere de spitale', a declarat Cseke.
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke a participat joi, la Oradea, la primul transfer din ţară al spitalelor către autorităţile locale, realizat prin semnarea protocoalelor de predare-primire a cinci unităţi sanitare cu paturi din municipiul Oradea (patru) şi oraşul Aleşd, de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor la Primăria Oradea şi la Primăria Aleşd./Agerpres/