Pacienţii vor scoate mai mulţi bani din buzunare pentru medicamente
'Nu ştim exact cum se calculează preţul de referinţă. Este o formulă matematică despre care inclusiv matematicienii s-au îngrozit. Nu ne-au dat detalii în legătură cu aceste modalităţi de calcul. Nu ştim cum se calculează, dar efectul este că va exista o coplată', a explicat vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România. Ea a evidenţiat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu recomandă în calcularea preţului de referinţă introducerea dozei zilnice terapeutice, iar CNAS tocmai pe aceasta a folosit-o.
La rândul său, Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), a subliniat că nu sunt clare obiectivele acestor măsuri, problema majoră fiind că nu analizează lipsa de finanţare, care este dramatică, nici perspectivele pentru anul viitor. 'Suntem în iunie şi banii s-au terminat. Multe case au anunţat farmaciştii să nu mai elibereze reţete compensate şi gratuite, iar spitalele au cerut prelungirea termenului de plată la 360 de zile. ªi, dacă finanţarea pentru anul viitor este la nivelul acestui an, sistemul va fi într-o situaţie foarte gravă. Oamenii să se pregătească să scoată din buzunar mai mulţi bani, pentru că se schimbă sistemul de compensare', a spus Zaharescu.
În deschiderea dezbaterii, preşedintele CNAS a precizat că s-au luat aceste măsuri din cauza dinamicii consumului de medicamente, care este disproporţionată. El a spus că, în perioada 2005 - 2009, s-au înregistrat creşteri la consumul de medicamente cu şi fără contribuţie personală cu 50%, iar în lunile martie şi aprilie ale acestui an s-a dublat practic rata de creştere faţă de ianuarie şi februarie. Nicolae Duţă a spus că în consumul de medicamente ponderea cea mai mare o au cele originale, care sunt şi mai scumpe. El a opinat că aceste creşteri ar fi trebuit să ducă la o îmbunătăţire a stării de sănătate, ceea ce nu s-a întâmplat. Dimpotrivă creşterea consumului de medicamente din ultimul an a dus creşterea numărului de internări, a numărului de consultaţi şi a numărului de analize.
De aceea CNAS a considerat că măsurile luate sunt necesare, spune preşedintele Casei, măsurile vizând reevaluarea sau completarea documentaţiei pentru terapiile care nu au făcut dovadă integrală sau lărgirea indicaţiilor şi grupurilor ţintă, evaluarea atingerii ţintelor de tratament şi monitorizarea de prescrieri la nivelul medicilor şi beneficiarilor.
Preşedintele CNAS a mai enumerat printre măsuri identificarea şi monitorizarea pacienţilor care necesită tratamente cronice la toate nivele de asistenţă medicală, introducerea noului mod de calcul al noului preţ de referinţă, controlul prescrierii etc.
Dorin Ionescu, director executiv al Casei, a fost criticat de participanţii la dezbatere, care au susţinut că el este o persoană ce nu e deschisă dialogului şi îi tratează de sus pe ceilalţi.