Organizaţia Mondială a Sănătăţii, numeroase guverne dar şi organizaţii nonprofit încearcă să salveze vieţi, distribuind gratuit medicamente în ţările sărace, însă aceste organizaţii nu sunt suficient de atente la pericolul reprezentat de înmulţirea agenţilor patogeni rezistenţi la medicamente. Multe dintre aceste programe de distribuţie de medicamente pot conduce la apariţia unor noi agenţi patogeni rezistenţi la medicamentele distribuite şi pot ajunge la a ameninţa
chiar vieţile pe care încearcă să le salveze, conform unui nou raport întocmit de Centrul pentru Dezvoltare Globală.'Apariţia agenţilor patogeni rezistenţi la anumite medicamente este un fapt natural, însă aprovizionarea cu medicamente făcută în mod neadecvat poate contribui la apariţia acestor bacterii rezistente', a declarat Rachel Nugent, om de ştiinţă care a coordonat redactarea acestui raport.
Milioane de copii din ţările sărace ale lumii mor în fiecare an din cauza unor tulpini rezistente la medicamente ale unor agenţi patogeni care provoacă malarie, tuberculoză, SIDA şi alte astfel de maladii. Din 2006 şi până în prezent, donatorii au cheltuit peste 1,5 miliarde de dolari pe medicamente specializate împotriva acestor virusuri şi bacterii rezistente, conform raportului.
Aşa-numitele super-virusuri, aşa cum este forma rezistentă la meticilină de Staphylococcus aureas (MRSA) sunt răspunzătoare în prezent de 50% din totalul infecţiilor din spitalele americane.
Virusurile şi bacteriile încep să dezvolte rezistenţe la diferitele medicamente cu care intră în contact, imediat ce aceste medicamente îşi încep acţiunea. Dacă în urma acestor tratamente, chiar şi un singur corp bacterian supravieţuieşte, el se divide şi îşi transmite rezistenţa care l-a făcut să supravieţuiască noii generaţii de bacterii, care devin astfel rezistente la medicaţie.
Centrul pentru Dezvoltare Globală este o organizaţie independentă, nonprofit, specializat în studii asupra sărăciei şi inechităţilor sociale la nivel global./Agerpres/



