Numărul medicilor care au plecat din ţară, în ultimii patru ani, a ajuns la 4.500 - 5.000, a declarat, prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. El a adăugat că, anul acesta, situaţia este mai gravă, pentru că au pătruns multe firme de recrutare de forţă de muncă care au oferit 6.000 de locuri şi care au fost contractate toate. Urmează însă alte trei târguri de cariere, care oferă 2.500 de locuri de muncă în ţări ale Uniunii
Europene. 'Măsurile luate de Guvern în ultima perioadă nu fac decât să-i alunge pe doctori', a subliniat prof. dr. Astărăstoae.
El a precizat că din cei 8.000 de medici nu vor pleca toţi, dar experienţa de până acum arată că 55% - 60% vor părăsi România pentru a merge să lucreze în alte state. 'Acest lucru va duce ca, în 2 - 3 ani, să asistăm la un colaps, pentru că se adaugă şi pensionările', susţine preşedintele CMR. Potrivit acestuia, se va adăuga şi repartiţia inegală de cadre medicale, prof. dr. Astărăstoae arătând că 'zonele defavorizate vor rămâne la fel, dacă nu mai rău'.