Campanie naţională de prevenire a cancerului de piele
''În fiecare an, statisticile ne arată un număr crescut de pacienţi diagnosticaţi cu cancer de piele. Obiectivul nostru, prin această campanie, este de a trage semnalul de alarmă, de a-i determina pe oameni să meargă să-şi facă un consult periodic la medicul dermatolog. O pot face în orice zi a anului, în clinicile de stat consultaţiile sunt gratuite. De la an la an, numărul medicilor înscrişi pentru campanie este tot mai mare, pentru a reuşi să evaluăm cât mai mulţi pacienţi'', a spus prof. dr. Virgil Feier, preşedintele Societăţii Române de Dermatologie.
Aceasta este a V-a campanie care se desfăşoară în România şi intenţia este de a atrage atenţia asupra importanţei examinării aluniţelor şi a prezentării la medicul dermatolog atunci când se observă modificări ale acestora, a explicat prof. dr. Sorin Þiplică.
Specialistul a insistat asupra expunerii la soare, care are efecte benefice dar şi multe efecte negative, cum ar fi cancerul de piele. El a adăugat că trebuie să se evite expunerea la soare în intervalul orar 10-14 şi a subliniat că vara, impactul este mai mare la munte. Medicul a subliniat că pielea bronzată nu fereşte de pericol, dacă se stă apoi mai mult la soare, aşa cum nici cerul acoperit de nori nu reduce impactul soarelui asupra pielii.
''ªi în apă te bronzezi, mai ales că apa reflectă razele solare, de aceea trebuie folosite creme de protecţie, care trebuie să se aplice într-un strat gros de două degete pentru a fi eficiente, chiar dacă factorul de protecţie este mare'', a explicat dr. Sorin Þiplică.
În cadrul campaniei de anul trecut au fost consultaţi gratuit 3.124 de pacienţi la nivel naţional, 74 dintre cei examinaţi au fost diagnosticaţi cu melanom, iar peste 333 au fost diagnosticaţi cu altă formă de cancer cutanat. Mare parte din leziunile diagnosticate au fost provocate de expunerea îndelungată şi neprotejată la soare.
În jur de 150.000 de melanoame apar anual pe întregul mapamond şi aproximativ 40.000 de oameni mor în fiecare an din această cauză. Campania pentru controlul leziunilor pigmentare (aluniţe) şi depistarea cancerului de piele are un rol de prevenire, depistare a leziunilor precanceroase şi canceroase, dar şi de soluţionare a cazurilor nou descoperite./Agerpres/