Aproximativ 300.000 de vasluieni nu beneficiază la această dată de apă curentă, aceştia folosind apa din fântâni sau izvoare. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, sursele de apă din mediul rural pun în pericol sănătatea cetăţenilor, având în vedere că mai bine de jumătate dintre analizele efectuate periodic în laboratoarele DSP sunt necorespunzătoare din punct de vedere chimic sau microbiologic. ''Din cei 185.339 de locuitori
din mediul urban, doar 121.343 beneficiază de sistemul public de apă potabilă. Diferenţa de peste 60.000 de locuitori din rural se aprovizionează cu apă din fântâni. În mediul rural situaţia este şi mai tristă: din 264.930 de locuitori beneficiază de apă curentă 51.510 locuitori'', a declarat Mihaela Vlada, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui.Anul trecut, din sistemele centralizate urbane din Vaslui, Bârlad, Huşi şi Negreşti au fost analizate din punct de vedere chimic peste 800 de probe, fiind urmăriţi nouă parametri, care au făcut ca numărul analizelor efectuate să se ridice la peste 10.000, a mai susţinut reprezentantul DSP. ''Au fost depistate cu depăşiri ale concentraţiei de clor un număr de aproximativ 70 de probe, iar cu depăşiri ale concentraţiei de aluminiu, puţin peste 50 de probe, doar la Vaslui neînregistrându-se depăşiri ale parametrilor'', a declarat Mihaela Vlada.
Consumul de către populaţie a unei ape necorespunzătoare calitativ poate determina intoxicaţii cu nitraţi, mai ales la sugari, mai spun reprezentanţii DSP. În toate cazurile în care au fost depistate surse de apă cu concentraţii mari de nitriţi, nitraţi sau bacterii, DSP Vaslui le-a cerut autorităţilor locale să ia măsuri pentru a informa populaţia cu privire la calitatea apei.
Primarii din localităţile afectate consideră că singura soluţie pentru rezolvarea problemei ar fi săparea unor puţuri de adâncime, dar primăriile nu dispun în prezent de fondurile necesare pentru astfel de investiţii.
''Ca să realizez măcar un puţ de mare adâncime am nevoie de câteva milioane de lei. Cum noi nu avem în prezent bani nici măcar pentru a cumpăra hârtie pentru fax, nu putem să ne gândim la investiţii'', a declarat Mona Bujor, primarul comunei Soleşti./Agerpres/



