Oamenii de ştiinţă din SUA au dezvoltat un proces biochimic care foloseşte un tip special de proteine pentru a activa celule suşă osoase, cu ajutorul cărora au accelerat vindecarea fracturilor la şoareci. Într-un studiu publicat în revista Science Translational Medicine, cercetătorii de la Institutul Medical Howard Hughes şi de la ªcoala de Medicină a Universităţii Stanford semnalează că acest procedeu ar putea avea o largă aplicaţie în medicina
regenerativă.Aceştia au descoperit că proteinele identificate drept WnT activează celulele suşă osoase care participă la regenerarea osului. În cursul unor experimente cu şoareci modificaţi genetic, cercetătorii au accelerat acest proces de vindecare osoasă aplicând proteina care a fost şi ea modificată. WnT a făcut ca celulele suşă, la locul leziunii, să se divizeze şi să se maturizeze pentru a forma masa osoasă mai rapid decât la rozătoarele normale. Ulterior, oamenii de ştiinţă au dezvoltat o substanţă numită liposomal Wnt3a, care a produs aceleaşi efecte la şoareci fără a fi nevoie de o modificare genetică, potrivit studiului. Prin injectarea de liposomal Wnt3a s-a reuşit accelerarea procesului de refacere prin stimularea celulelor suşă osoase, care s-au divizat şi s-au maturizat mai repede, dar numai la locul leziunii.
Studiul arată că stabilirea cu precizie a locului în care trebuie să acţioneze proteina asupra celulelor suşă este important pentru că funcţionarea ei necontrolată poate avea efecte secundare grave, precum formarea excesivă de ţesut osos. Oamenii de ştiinţă au arătat că procedeul cu proteina Wnt s-ar putea aplica pentru a îmbunătăţi regenerarea ţesuturilor în caz de răni sau de atac cardiac./Agerpres/



