Trei din patru pui vânduţi în Uniunea Europeană (UE) sunt infectaţi cu diferite bacterii, dar riscurile de intoxicaţie pot fi reduse dacă sunt corect gătiţi. Bacteriile cu care este infectată majoritatea puilor vânduţi în UE pot provoca intoxicaţii, în cazul în care carnea nu este bine gătită, informează Agenţia Europeană de Securitate a Alimentelor (EFSA). Într-un raport prezentat miercuri, agenţia precizează că 76% din puii verificaţi în abatoarele europene în 2008
erau infectaţi cu bacteria campilobacter şi 16%, cu salmonela. Aceste două bacterii pot produce febră şi diaree. Salmonela se distruge la căldură, prin fierbere.Rata de contaminare variază în ţările europene, potrivit EFSA. Astfel, toţi puii verificaţi în Luxemburg aveau campilobacter, în timp ce în Finlanda, doar 4%. /Agerpres/



