Federaţia Naţională a Sindicatelor TESA din Sănătate, afiliată la CNS Cartel Alfa, se opune oricăror reduceri de personal tehnic - economic - administrativ din unităţile sanitare şi solicită de urgenţă o întrevedere cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, informează un comunicat al organizaţiei sindicale. Sindicaliştii atrag atenţia ministrului că în multe spitale există un deficit de personal TESA. 'Ar fi nevoie să mai angajăm personal TESA calificat şi
nicidecum să dăm oamenii afară! Sectoarele tehnico-economic-administrativ funcţionează cu anumite dificultăţi în multe spitale, tocmai din cauza lipsei de personal. Ideea că, în general, la nivelul sectoarelor TESA ar exista un surplus de personal este falsă, iar în acest context noi concedieri aplicate în rândurile personalului TESA ar genera colapsul unor unităţi sanitare', precizează liderul sindical Augustin Chifor.
Sindicaliştii susţin că există, în prezent, o tensiune socială foarte ridicată în rândul personalului TESA, iar în cazul în care nu va avea loc întâlnirea solicitată vor trece la acţiuni de protest. Prima dintre aceste acţiuni va consta în pichetarea Ministerului Sănătăţii./Agerpres/