Fie că stresul se datorează lucrului în exces, fie unui infarct, cascada de hormoni eliberaţi va fi aceeaşi, arată o tânără cercetătoare din Elveţia. Măsurând concentraţia hormonilor în sânge, endocrinologul elveţian a descoperit că se pot prevedea mai precis evoluţiile pneumoniilor şi atacurilor cerebrale. ªi, cine ştie, poate ale altor tipuri de boli. „Stresul este o reacţie de alarmă, explică ea. Dacă este prea puternică, nu este bine. Nu trebuie să fie nici prea
scăzută, deoarece corpul are nevoie de hormoni pentru a se apăra.” Tânăra cercetătoare a primit Premiul Latsis 2009 de la fundaţia cu acelaşi nume, în valoare de 100.000 franci elveţieni, acordat de Fondul Naţional Elveţian de Cercetare ªtiinţifică.Mirjam Christ-Crain a început să lucreze în cadrul unei echipe în domeniul a ceea ce ea numeşte „endocrinologie lărgită”, o disciplină care nu se limitează la diabet şi la bolile glandei tiroide. „Ca endocrinologi, ne preocupă hormonii. Vrem să-i integrăm medicinei generale, pentru a îmbunătăţi diagnosticele şi pronosticurile”, afirmă ea. Primele sale cercetări au vizat diagnosticul infecţiilor căilor respiratorii. „Când vine un pacient cu anumite simptome, este foarte greu de stabilit dacă infecţia este de origine virală sau bacteriană”, precizează Christ-Crain. Tratamentul clasic constă în administrarea de antibiotice. Însă ele nu combat toate bacteriile: împotriva unui virus, nu servesc la nimic. În plus, cu cât se prescriu mai des, cu atât există şanse să se dezvolte rezistenţa virusurilor.
Cercetătoarea a avut ideea să măsoare nivelul de procalcitonină - un hormon a cărui producere creşte în cazul infecţiei bacteriene - la un grup de pacienţi internaţi la urgenţă şi să nu le dea antibiotice decât dacă concentraţia era mai mare decât norma. „Am redus cu 50% folosirea lor, rezultatele fiind echivalente”, arată ea.
S-a concentrat apoi pe cazurile de pneumonie, când infecţia - aproape mereu bacteriană - atinsese plămânii. „Era vorba să ştim câtă vreme trebuia să administrăm antibiotice, explică endocrinologul. Ne opream când nivelul de procalcitonină scădea sub o anumită limită.” ªi în acest caz s-a putut micşora tratamentul cu 50%. De atunci, metoda face parte din tratamentul de rutină în multe spitale din Elveţia, Germania şi Anglia.
Mirjam Christ-Crain s-a interesat apoi şi de pronosticuri. „Voiam să ştiu dacă exista un element măsurabil care să ne permită să prevedem dacă un pacient ajuns la urgenţă va muri sau va supravieţui, dacă trebuie internat la terapie intensivă, supravegheat 24 de ore din 24, sau dacă se poate întoarce acasă”, precizează ea.
Ea se concentrează de doi ani pe hormonii stresului. „Cascada de evenimente care se declanşează în condiţii de stres nu depinde numai de tipul stresului, adaugă cercetătoarea. El poate fi de natură psihologică sau fizică.” Creierul eliberează mai mulţi hormoni, ca de altfel şi glandele suprarenale, mai ales adrenalină şi noradrenalină, a căror concentraţie creşte foarte repede, apoi scade rapid. La final este activat cortizolul, hormonul „clasic” al stresului. „Ipoteza era că pacienţii bolnavi de pneumonie, care avuseseră un nivel ridicat de stres la internare, aveau un pronostic mai prost decât cei care aveau un nivel mai scăzut, precizează endocrinologul. Măsurarea formei libere a cortizolului a confirmat această ipoteză.”
Mirjam Christ-Crain s-a ocupat apoi de influenţa hormonilor asupra atacurilor cerebrale, măsurând de această dată un hormon mai puţin „clasic”, copeptina, produsă în creier. „Am făcut aceeaşi constatare ca la pneumonie. Nivelurile de copeptină erau mai ridicate la pacienţii internaţi care au murit, ca şi la cei care au suferit sechele trei luni după internare”, relevă Christ-Crain. Rezultatele au fost publicate de curând.
Endocrinologul consideră că măsurarea hormonilor stresului, în context clinic, ar putea permite o mai bună alocare a resurselor în caz de pneumonie sau atac cerebral. „Pacienţii ar avea o idee mai precisă asupra riscurilor la care sunt expuşi, se poate reduce durata spitalizării, ca şi costurile tratamentului”, adaugă ea.
Cercetătoarea lucrează acum la un nou proiect, pentru a vedea dacă se pot ameliora şansele de supravieţuire şi viteza de restabilire în caz de pneumonie, administrând pacienţilor mici doze de hormoni ai stresului. „Poate părea paradoxal, dar nu este acelaşi lucru să ai un nivel crescut de hormoni endogeni sau să fie administraţi prin tratament. În doze mari, cortizolul ca tratament poate fi imunosupresor. Însă dat în doze mici, poate elimina răspunsul exagerat la infecţie. Această practică este totuşi controversată”, admite ea.
De ce este mai ridicat nivelul hormonilor la unii pacienţi? „Nimeni nu ştie precis, spune Mirjam Christ-Crain. Se crede că există factori epigenetici (care afectează exprimarea genelor, n.red) ce fac ca unele persoane să reacţioneze mai mult la stres decât altele.” Este posibil ca răspunsul să fie mai puternic numai pentru că atacul sau infecţia este mai severă?, se întreabă ziarul. „Există o corelaţie, răspunde endocrinologul. Însă o analiză statistică a arătat că cele două lucruri sunt independente. Nivelul de hormoni nu este mai ridicat doar pentru că atacul este mai grav.”
Aceste descoperiri deschid numeroase perspective. Mirjam Christ-Crain apreciază că hormonii stresului joacă un oarecare rol în multe boli: este suficient să fie studiaţi. Este un câmp vast de studiu pentru „endocrinologia lărgită”. /Agerpres/
