Piele umană reconstituită cu ajutorul celulelor stem embrionare
De mai mulţi ani medicii apelează la terapia celulară pentru a vindeca arsurile grave. Medicii francezi au reuşit să reconstituie stratul superficial al pielii pornind de la un eşantion prelevat chiar de la pacient. Principala problemă de care s-au izbit a fost provocată de timpul necesar pentru a obţine o suprafaţă suficientă de epidermă pentru ca aceasta să poată fi grefată - aproximativ 3 săptămâni - perioadă în care o persoană care a suferit arsuri grave este lipsită de protecţie, întâmpinând un risc ridicat de infecţie şi deshidratare.
Într-o primă etapă medicii francezi au obţinut din celule stem embrionare celule ale pielii, celule nespecializate capabile să se transforme în orice tip specializat de celule umane şi de a se reproduce indefinit. Pornind de la aceste keratinocite, ei au reuşit să reconstituie in vitro o epidermă perfect normală, cu diferitele sale straturi. În ultima etapă a studiului, această epidermă a fost grefată pe cobai cu ajutorul unei echipe de cercetători spanioli.
"Am aşteptat trei luni, iar epiderma obţinută s-a reînnoit de trei ori, pentru că pielea umană se reînnoieşte complet în fiecare lună. Am obţinut piele umană", a declarat prof Peschanski, adăugând că, dacă totul va merge bine, testele pe oameni ar putea începe spre sfârşitul anului 2011.