
Peste o mie de tineri medici rezidenţi au demonstrat joia trecută în centrul Budapestei, solicitând creşterea salariilor şi condiţii de lucru mai bune. Medici din Budapesta, Szeged, Debrecen şi Pecs, îmbrăcaţi în halate albe, s-au adunat în faţa Muzeului Naţional din capitala ungară şi au mărşăluit prin centrul oraşului până la bazilica Sf. ªtefan. Magor Papp, şeful Asociaţiei Medicilor Rezidenţi din Ungaria, le-a spus participanţilor că slaba finanţare şi
condiţiile proaste din spitale îi împiedică pe tinerii medici să-şi facă meseria la standarde înalte şi să-şi construiască o carieră. Situaţia actuală periclitează serviciile oferite pacienţilor şi sistemul de sănătate în ansamblu, a adăugat el.