Potrivit unui studiu al cercetătorilor francezi de la Universitatea "Pierre şi Marie Curie" sistemul imunitar detectează celulele canceroase încă din primele zile de formare a unei tumori, însă nu pentru a le ataca, ci pentru a le proteja. Rezultatele studiului publicat în Journal of Clinical Investigation ar putea duce la un progres important în tratamentul cancerului, au declarat membrii echipei conduse de profesorul David Klatzmann, de la laboratorul de imunologie,
imunopatologie şi imunoterapuie al universităţii. Potrivit cercetătorilor, sistemul imunitar supraveghează celulele canceroase şi le protejează, încă din momentul apariţiei lor, aşa cum face cu restul celulelor din organism. Cercetătorii au demonstrat, prin teste pe cobai, că apariţia tuturor celulelor canceroase declanşează imediat un răspuns al anumitor celule imunitare, numite limfocite T regulatoare. Acestea din urmă merg rapid spre tumoră şi recunosc celulele dăunătoare, apoi blochează acţiunea altor limfocite, împiedicându-le să atace şi să distrugă celulele canceroase.
Realizatorii studiului au concluzionat că, pe viitor, controlul limfocitelor T regulatoare ar trebui să fie o componentă esenţială în dezvoltarea viitoarelor terapii împotriva cancerului.



