În cursul zilei de astăzi reprezentanţii Sanitas s-au întâlnit cu reprezentanţii Guvernului pe tema legii unice a salarizării. Astfel Guvernul a finalizat astăzi negocierile cu cei din Sănătate. Preşedintele Sanitas, Marius Petcu, a declarat, la ieşirea de la întâlnirea, că medicii îşi vor primi tichetele de masă care erau în pericol de a nu se mai acorda, iar salariile mici vor creşte într-o dinamică accelarată din 2010. Liderii sindicali din Sănătate s-au declarat mulţumiţi de
salariile propuse în grilă şi de creşterea anunţată de premierul Emil Boc. "Am salvat toate sporurile specifice sistemului sanitar. A mai rămas o problemă cu sporul de stres şi de încordare psihică, este o interpretare pe care Ministerul de Finanţe o dă, neconvenabilă nouă, dar sper să o rezolvăm astăzi", a declarat Marius Petcu.
Astfel prin coeficienţii ce urmează să fie aprobaţi miercuri şi prin sporurile care au fost păstrate, personalul medical îşi va păstra drepturile, mai mult, aceste drepturi se vor îmbunătăţi substanţial, a completat preşedintele Sanitas.
Până în 2015, salariile mici din sănătate urmează să crească cu 78%, media pentru tot sistemul bugetar fiind de 56%. "Salariile vor creşte într-o dinamică ce ţine de fiecare an. Salariile mici vor începe să crească într-o dinamică accelerată de anul viitor", a conchis Marius Petcu.