Unităţile turistice de pe litoral nu respectă normele de igienă
Majoritatea deficienţelor au fost depistate la unităţile de alimentaţie publică, unde inspectorii au constatat depozitarea necorespunzătoare a alimentelor şi nepăstrarea probelor alimentare. De asemenea, unităţile de alimentaţie nu au spaţii de prelucrare a alimentelor care să respecte normele sanitare în vigoare, iar personalul angajat nu a efectuat exemenele medicale obligatorii şi nici cursuri de instruire privind însuşirea noţiunilor de igienă. Inspectorii sanitari consideră că toate aceste nereguli pot avea consecinţe grave asupra sănătăţii consumatorilor, în special prin aparaţia focarelor de toxiinfecţie alimentară sau a bolilor digestive.
În taberele şcolare din Năvodari, Eforie Sud şi 2 Mai monitorizate permanent de inspectorii DSP Constanţa s-au constatat deficienţe de natură funcţională, care însă nu pun în pericol sănătatea copiilor, dar care au avut termen de remediere 72 de ore.
Inspectorii sanitari declară ca majoritatea deficienţelor constatate se datorează în mare parte funcţionării sezoniere a unităţilor, programului prelungit (peste 16 ore de funcţionare/zi), precum şi angajării de personal necalificat pe termen limitat. Acest fapt duce la necunoaşterea şi nerespectarea normelor de igienă în vigoare, dar şi la alocarea de resurse financiare limitate pentru asigurarea funcţionării în condiţii igienico-sanitare corespunzătoare.