Cunoştinţele şi abilităţile dobândite de mamă în tinereţe se pot transmite urmaşilor
Pentru experiment au fost folosiţi şoareci care nu aveau capacitatea de a asimila şi a ţine minte informaţiile, fiind exemplare "incomplete" din punct de vedere genetic. De exemplu, fiind plasaţi în mod repetat într-o cuşcă prin care se trecea curent electric, aceşti şoareci nu erau în stare să ţină minte sursa pericolului. Pentru a-i scăpa pe şoareci de această problemă ereditară, oamenii de ştiinţă i-au obligat "să-şi antreneze" creierul de la naştere. Ei au plasat şoarecii în cuşti speciale în care puneau noi şi noi obiecte, obligându-i astfel să se adapteze la atmosfera în continuă schimbare. Biologii americani au fost cu adevărat surprinşi să vadă că puii şoarecilor antrenaţi, chiar dacă erau purtătorii genei defecte moştenite de la părinţi, s-au comportat în încăperea cu electroşocuri la fel ca şoarecii normali: manifestau panică, deoarece ţineau minte informaţiile legate de pericol. Aceste cunoştinţe, pe care prima generaţie de animale supuse experimentului le-au obţinut pe calea antrenamentelor asidue, le-au fost transmise urmaşilor lor pe cale ereditară. S-a dovedit că urmaşii acestor şoareci moşteneau doar pe linie maternă abilităţile dobândite ale părinţilor. "Raportat la om, aceste rezultate înseamnă că abilităţile şi cunoştinţele pe care femeia le dobândeşte în tinereţe sunt în stare să aducă urmaşilor ei cel mai mare folos", subliniază Moshe Szyf, specialist în genetică umană din cadrul McGill University.