Potrivit unui acord încheiat vineri cu Federaţia Sanitas, Ministerul Sănătăţii garantează cadrelor medicale păstrarea locurilor de muncă în acest an şi menţinerea salariilor, sporurilor şi a primelor de stabilitate, conform contractelor colective de muncă. Conform noii înţelegeri, Ministerul Sănătăţii va susţine în acest an creşterile salariale ale personalului din sistem, odată cu introducerea sistemului de co-plată, dar şi acordarea primei de vacanţă cu condiţia
încadrării în cheltuielile bugetare aprobate cu această destinaţie. Acordul mai prevede participarea reprezentanţilor Sanitas la elaborarea proiectului de lege a sănătăţii şi colaborarea cu autorităţile pentru monitorizarea procesului de descentralizare.
Cadrele medicale primesc în prezent, pe lângă salariul de bază, sporul de vechime, sporul de prevenţie de 11%, sporurile diferenţiate în funcţie de specialitate şi alte două prime de stabilitate la nivelul salariului de bază.