Autorităţile spaniole au autorizat un chirurg din Valencia să efectueze o grefă facială, Spania devenind astfel a treia ţară din lume, după Franţa şi China, care efectuează o astfel de intervenţie chirurgicală. Organizaţia naţională a transplanturilor de organe /ONT/ i-a dat ''undă verde'' chirurgului Pedro Cavadas, de la Spitalul Fe din
Valencia, să efectueze operaţia. Este vorba de cea de-a treia grefă parţială din lume. Prima grefă facială, implicând nas, buze şi bărbie, a fost realizată în noiembrie 2005 la Amiens, în Franţa, la o femeie de 38 de ani, Isabelle Dinoire, care fusese desfigurată de câinele său.
În aprilie 2006, Li Guoxing, un ţăran chinez în vârstă de 30 de ani, desfigurat de un urs, a fost supus unei grefe faciale parţiale la spitalul Xijing din Xian. /Rompres/



