Reprezentanţii AMFB apreciază că acest sistem ar fi trebuit testat în cabinete de tip santinelă sau pilot, nu numai în birouri, pentru că practicianul este singurul care poate sesiza corect aspecte legate de propria activitate. Aceştia mai susţin că varianta actuală a acestui sistem informatic permite numai raportarea către Casele de asigurări şi nu constituie un ajutor în reducerea birocraţiei, pentru că nu permite printarea reţetelor, a certificatelor, a biletelor de trimitere, editarea registrelor. O altă problemă semnalată de reprezentanţii medicilor de familie este aceea că niciun medic de familie nu a primit laptop sau calculator de la Ministerul Sănătăţii Publice, aşa cum prevedea contractul pentru Programul naţional de evaluare al stării de sănătate a populaţiei. Medicii care au calculatoare le-au achiziţionat din venituri proprii. Dr. Rodica Tănăsescu a precizat că raportarea către Casele de asigurări de sănătate nu se face verbal sau în scris, ci s-a făcut întotdeauna prin formulare tipărite şi electronice, impuse de casele judeţene şi CASMB.
''Raportările datelor înseamnă plăţi din bani publici, ori aşa ceva nu se poate face nici verbal, nici pe bază de încredere'', a subliniat dr. Tănăsescu.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice au declarat pentru Rompres că licitaţia pentru laptopuri a fost blocată din cauza unei contestaţii, din 28 decembrie, şi se aşteaptă răspunsul de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.