În studiu au fost înrolaţi 60 de pacienţi cu două sau mai multe stenoze de novo semnificative, evidenţiate angiografic la nivelul diferitelor segmente coronariene. În total 60 de leziuni au fost tratate cu succes prin implantare de PES şi 60 prin implantare de SES. (Alte 26 de leziuni au fost tratate prin implantarea de stenturi tradiţionale, acestea însă nu au fost incluse în analizele efectuate). A fost urmărită angiografic apariţia tardivă a reducerii spaţiului intraluminal la 8 luni de la intervenţie. Rezultatele au arătat că această reducere a fost mai mică la stenturile sirolimus (SES – reducere de 0.26 mm.) în comparaţie cu stenturile cu paclitaxel (PES – reducere de 0.50 mm.), diferenţa fiind semnificativă statistic (p = 0.01). În cadrul analizelor multivariate tipul de stent farmacoactiv a fost singurul predictor independent pentru reducerea tardivă a spaţiului intraluminal din interiorul stentului. Pierderea tardivă a spaţiului intraluminal din interiorul stentului a fost de 2-3 ori mai probabilă atunci când a fost implantat un PES în comparaţie cu SES (p = 0.03).
Sunt necesare studii suplimentare pentru a determina dacă rezultatele angiografice mai bune obţinute prin implantarea stenturilor Sirolimus vor determina un beneficiu clinic pe termen lung, au concluzionat autorii studiului.
Stenturi farmacoactive (Drug Eluting Stent - DES) sunt alcătuite dintr-o platformă - stentul, un purtător, de obicei un polimer şi o substanţă antiproliferativă care încetineşte hiperplazia neointimală şi previne restenoza. Două mari clase de substanţe sunt utilizate în momentul de faţă: imunosupresoare-sirolimus, verolimus, tacrolimus, dexametazona şi citostatice-paclitaxel, actinomicina, ABT 578.
Diabetes Care 2008;31:15-19.