Preşedintele CNAS a insistat asupra faptului că medicii sunt aceia care trebuie să facă recomandarea şi dosarul medical pentru pacienţii care beneficiază de formularul E 112. În ceea ce priveşte numărul mare de pacienţi care ar dori să plece în străinătate, dr. Ciurchea a menţionat că nici posibilităţile ţărilor din jur care primesc la tratament nu sunt atât de mari şi sunt liste de aşteptare. El a spus că CNAS nu poate interveni în niciun fel în ceea ce priveşte terapia recomandată, clinica sau să influenţeze cumva asupra primirii sau neprimirii formularului E 112. Dr. Ciurchea a mai spus, în schimb, că nu poate fi refuzat un dosar complet.
Până la data de 20 noiembrie, au fost date, la nivel naţional, 121 de formulare E 112, eliberându-se 84 de dosare, diferenţa până la 121 fiind neaprobate întrucât aveau incomplete datele sau lipseau anumite acte. Preşedintele CNAS a menţionat că aprobarea se poate da în timp foarte scurt, chiar şi în 24 de ore, dacă dosarul este complet. Acesta trebuie să conţină diagnosticul şi referatul medicului curant sau al clinicii care propune pacientul pentru tratament în străinătate. Dr. Ciurchea a precizat că o persoană poate să beneficieze de reglementările privitoare la formularul E 112 chiar dacă aceasta a plecat în străinătate fără să aibă formularul, dacă la întoarcere prezintă documente privind diagnosticul şi plăţile pentru serviciile medicale primite, însă decontarea se va face la nivelul tarifelor din România. Orice alt tratament care este cerut de pacient, dar care nu este cuprins în pachetul de bază de servicii nu este decontat. În prezent, s-au plătit sumele pentru 14 dosare, echivalentul a 234.810 de euro. Afecţiunile care pot beneficia de astfel de tratamente sunt tumori cu diferite localizări, dialize, tratament citostatic, leucemii limfoblastice, stenoza aortică, implant cohlear. CNAS a eliberat peste 1.000 de formulare E 112.
Preşedintele CNAS a explicat că acest tip de formular pentru tratament în străinătate, pentru asiguraţi, este valabil numai în două situaţii: când un pacient se află sub tratament şi schimbă rezidenţa în alt stat, cu continuarea plăţii tratamentului, şi când o persoană are o afecţiune care trebuie tratată şi, din motive obiective, nu se poate trata în ţară în timp optim. Documentaţia pe care pacientul o depune la CNAS trebuie să conţină o cerere, datele de identificare, dosarul medical şi raportul medicului curant cu semnătura şi parafa acestuia. Decontarea tratamentului se face între casele de asigurări de sănătate, nu prin plată directă. Serviciul medical se decontează conform legislaţiei în vigoare din ţara unde se face tratamentul. Aprobarea decontului durează între 1-4 zile. Preşedintele CNAS a menţionat că medicii au fost informaţi de existenţa acestui formular. /Rompres/