Un alt subiect discutat la întâlnire a fost cel al unui nou sistem de vaccinare, după model european, care urmează să fie introdus pe etape şi la noi în ţară. Eugen Nicolăescu a spus că actualul sistem de vaccinare este greoi şi agresează copilul, pentru aceeaşi patologie făcându-se mai multe vaccinări. El a subliniat că se va introduce o singură vaccinare, chiar dacă este mai scumpă. Cu aceeaşi ocazie, ministrul a făcut referire la faptul că persoanele active, în mod deosebit bucureştenii, nu se prezintă pentru evaluarea stării de sănătate şi a făcut apel la aceştia să-şi controleze starea sănătăţii.
Eugen Nicolăescu a abordat şi subiectul pachetului de servicii medicale, care se află în dezbatere publică şi care trebuie finalizat, pentru ca pe baza lui să se poată constitui pachetul pentru asigurări private de sănătate. "În nici o ţară din lume nu se pot asigura toate serviciile medicale gratuit", a arătat ministrul. De asemenea, s-a discutat şi despre pachetul de urgenţă pentru asiguraţi şi neasiguraţi. În legătură cu aceştia din urmă, ministrul Sănătăţii a spus că dacă îşi vor plăti asigurările la nivelul salariului minim pe economie pe şase luni vor putea beneficia de asistenţă medicală.
O altă problemă importantă dezbătută la întâlnire a fost cea a salarizării după performanţe. Ministrul Sănătăţii a spus că sunt temeri în ceea ce priveşte acest lucru, pentru că dacă nu se vor stabili criterii obiective se va da naştere la abuzuri din partea managerilor şi şefilor de secţii. "Pornind de la aceste lucruri, am acceptat ca să se facă dezbateri pe grupuri cu specialişti, pentru ca atunci când va fi aplicat sistemul de salarizare pe bază de performanţe, posibilităţile de abuzuri să fie cât mai mici", a afirmat ministrul Sănătăţii, adăugând că introducerea acestui sistem constituie "a doua revoluţie din sistemul sănătate"./Rompres/