Proiectele de Contract-cadru şi Norme metodologice pentru anul următor nu schimbă nimic esenţial în sistemul de acordare a medicamentelor compensate şi gratuite, menţinând în continuare două mecanisme care nu au nimic de-a face cu beneficiul pacienţilor: plafoanele la farmacii şi negocierile de adaosuri comerciale la medicamentele pentru unele boli cronice, a subliniat prof.dr.farm. Dumitru Lupuliasa. Potrivit acestuia, Colegiul Farmaciştilor se pronunţă şi pentru renunţarea la mecanismul de aşa-zisă "negociere" de adaosuri comerciale.
În opinia reprezentanţilor Colegiului Farmaciştilor, România este singura ţară din Uniunea Europeană care are plafoane la nivel de farmacie. În ciuda promisiunilor publice ale autorităţilor că vor fi eliminate plafoanele de la farmacii, constatăm că totul este numai demagogie, că se fac doar promisiuni politice de reformă şi că, în realitate, nu se schimbă nimic semnificativ în acest sens, susţin reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor. "De câţiva ani suntem consultaţi în elaborarea Contractului-cadru, de fiecare dată solicităm eliminarea plafoanelor la farmacii şi de fiecare dată ni se spune că nu există o soluţie alternativă eficientă. Am făcut dezbateri publice, am organizat conferinţe cu această temă, am oferit noi soluţii alternative, dar reprezentanţii CNAS nu au găsit decât piedici pentru care aceste soluţii nu pot fi implementate. Am ajuns să cred că nu se găseşte o soluţie alternativă pentru că nu se vrea acest lucru", a declarat Clara Elena Popescu, vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România.
Fondul de medicamente creşte de la an la an, însă alocarea acestuia pe farmacii rămâne netransparentă, după criterii şi interese care nu au legătură cu pacienţii şi nevoile acestora. "Suntem decişi ca, după ani de zile de negocieri interne sterile, să ne adresăm Comisiei Europene pentru rezolvarea acestei situaţii. Considerăm că sunt încălcate elementare reguli de concurenţă şi nu vedem că s-ar face niciun pas înspre rezolvarea acestei situaţii unice în lume. Argumentul autorităţilor că lipsa informatizării sistemului de sănătate nu permite eliminarea plafoanelor nu stă în picioare, atâta timp cât nici măcar acolo unde sistemul informatic unic integrat va fi implementat, începând cu anul viitor, nu se prevede o eliminare a plafoanelor, ci o menţinere a acestora", a afirmat prof.dr.farm. Dumitru Lupuliasa. El a adăugat că au propus introducerea unui plafon orientativ, aşa cum este în toate ţările UE, sau măcar, din 2008, în cele trei judeţe care vor intra în sistemul pilot de informatizare integrată.
Un alt subiect abordat a fost acela al perpetuării unor mecanisme de negociere a adaosului comercial, care se aplică de la an la an la un număr din ce în ce mai mare de medicamente, în ciuda nenumăratelor sesizări pe care colegiul le-a făcut privind ilegalitatea modului de desfăşurare a acestora. ''Toate sesizările noastre au rămas însă fără niciun răspuns din partea autorităţilor competente, farmaciile riscând ca şi anul acesta să fie supuse presiunii şi umilinţei din partea reprezentanţilor caselor judeţene de asigurări de sănătate care 'fac legea' şi şantajează farmacia să renunţe la tot adaosul comercial care i se cuvine pentru serviciile farmaceutice prestate. Iar legislaţia în acest domeniu, nu numai că permite acest lucru, dar îl şi încurajează'', a subliniat prof.dr.farm. Dumitru Lupuliasa.
Preşedintele Colegiului Farmaciştilor a apreciat că după atâţia ani de discuţii şi promisiuni, autorităţile din domeniul sanitar ar trebui să treacă la fapte, să nu mai caute argumente pentru menţinerea acestor plafoane la farmacie şi să găsească soluţii alternative mai bune pentru pacienţi. /Rompres/